Confidenţialitate

CLUJ: O asociație a lansat un concurs de împodobire cu flori a fațadelor și balcoanelor

O asociație din Cluj-Napoca a lansat o competiție de împodobire cu flori a fațadelor și balcoanelor din oraș. Scopul este acela de a-i determina pe locuitori să înfrumusețeze fațadele blocurilor.

Mișcarea ”Clujul cu Flori” va dura două luni. Locuitorii din centrul orașului vor fi îndemnați să-și îmbrace ferestrele și balcoanele în flori, în vreme ce clujenii din cartiere vor putea contribui la amenajarea spațiilor verzi dintre blocuri.

Modelul a fost preluat din străinătate, spun inițiatorii, care dau cA exemple orașe din Austria, Germania, Olanda, Elveția sau Ungaria, unde fațadele, ferestrele, terasele, balcoanele sunt pline de flori colorate.

Cei care vor să participe la proiect, persoane fizice sau firme, se pot înscrie pe siteul www.orasulfrumos.ro, unde sunt rugați să încarce fotografii cu noua înfățișare a blocurilor.

La jumătatea lunii septembrie, un juriu va analiza toate pozele trimise de locuitorii orașului și va decide care este cea mai frumoasă fereastră cu flori, cel mai frumos balcon cu flori, respectiv cea mai frumoasă fațadă cu flori.

Rezultatele vor fi anunțate și câștigătorii vor fi premiați în cadrul unui eveniment public.