Confidenţialitate

Cluj-Napoca poate fi primul oraș în care transportul public este gratuit o zi pe săptămână

Cluj-Napoca ar putea fi primul oraş din România care va asigura transportul în comun, gratuit.

Primarul Emil Boc a anunţat că măsura s-ar aplica o dată pe săptămână, vinerea, pentru a încuraja campania Vinerea Verde a Ministerului Mediului, de reducere a poluării. Propunerea este ca acest demers să fie aplicat din aprilie.

Mai mult, se va lucra la modernizarea transportului public şi la alternative: crearea de noi piste de biciclete care să interconecteze cartierele orașului, amenajarea benzilor dedicate transportului în comun pe mai multe tronsoane, emiterea de autorizații de taxi pentru mașinile electrice, precum și achiziționarea în continuare de autobuze electrice, tramvaie și troleibuze.

Primaria Clujului şi-a propus ca până în 2030, toată flota de transport în comun din oraș să fie electrică şi nepoluantă.