Confidenţialitate

CLUJ-NAPOCA: Nouă linie de transport în comun

O nouă linie de transport urban în comun va fi funcţională de luni, 8 ianuarie, pe relaţia Str. Posada – Str. Voievodul Gelu din Cluj-Napoca.

Potrivit Agerpres, traseul pe care va circula mijlocul de transport în comun va fi strada Posada, P-ţa Baba Novac, strada C-tin Brâncuşi, strada Romul Ladea, strada Voievodul Gelu – strada Borhanciului la dus şi strada Borhanciului, strada C-tin Brâncuşi, P-ţa Cipariu, strada Posada, pe traseul de întoarcere.

Staţiile de oprire de pe traseu vor fi comune, pe ambele sensuri de mers, cu ale liniilor 21, 32 şi 32B pe strada C-tin Brâncuşi, respectiv 21 pe strada Borhanciului pe sensul de întoarcere. Pe strada R. Ladea se înfiinţeze trei staţii suplimentare: Nordului, Uranus şi Voievodul Glad.

Staţii de oprire vor fi Posada – P-ţa Cipariu S – C-tin Brâncoveanu V – Mălinului V – Alverna V – Nordului – Uranus – Voievodul Glad – Voievodul Gelu E, iar la întoarcere vor fi în Voievodul Gelu E – Theodor Pallady – Borhanciului – Alverna E – Mălinului E – C-tin Brâncoveanu E – Posada.

Linia va funcţiona între orele 07.00 şi 18.40.