Municipiul Cluj-Napoca înregistrează astăzi o rată de infectare de 2,03 la mia de locuitori în ultimele două săptămâni. Acest lucru înseamnă, practic, trecerea de la scenariul verde în cel galben, și luarea unor măsuri suplimentare de prevenire a răspândirii coronavirusului.
Potrivit prefectului de Cluj, depăsirea ratei de infectare de 2 la mie nu înseamnă nimic astăzi, decizia de intrare a municipiului în scenariul galben urmând a fi luată joi în Comitetul Județean pentru Situații de Urgență.
Concret, se trece la o perioadă de observație de 48 de ore, iar dacă și joi incidența cazurilor se va situa peste 2 la mie, dar până în trei la mie, se va decide intrarea în scenariul galben începând cu ziua următoare, adică de vineri 17 septembrie.
”Dacă vorbim de scenariul galben, acesta presupune doar o reducere de capacitate. Dacă ne referim la evenimentele private, în momentul de față acestea se pot organiza cu 400 de persoane, iar în scenariul gakben se vor putea organiza doar cu 300. La fel, la competițiile sportive, nu mai vorbim de 75 la sută din capacitate, ci de doar 50 la sută. Apoi, restaurantele funcționează la capacitate maximă în interior până la 3 la mie, deci aici nu vorbim de nicio restricție”, spune Prefectul Clujului, Tasnadi Szilard.
În ce privește revenirea la obligativitatea purtării măștii pe stradă, prefectul Clujului, Tasnadi Szilard spune că deocamdată nu poate fi vorba despre așa ceva, atât cei de la Direcția de Sănătate Publică, cât și medicii infecționiști, nerecomandând luarea acestei măsuri în acest moment.
Sandu Mureșan