Confidenţialitate

Cluj-Napoca: Doar studenții vaccinați se pot caza în căminele Universității Babeș-Bolyai | AUDIO

La Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca se vor putea caza în cămine doar studenții vaccinați anti-Covid, ori cei care fac dovada că au trecut prin boală în ultimele 180 de zile. Propunerea a venit chiar din partea studenților. Reprezentanții universității spun că experiența cazării studenților pe parcursul verii a demonstrat că testarea periodică nu s-a dovedit funcțională și utilizată de către studenți, fiind nerealistă și birocratică.

Excepții de la regula cazării în cămine se vor face pentru studenții care au drept la cazare, dar din condiții medicale nu pot fi vaccinați, iar vor fi cazați în condiții speciale. De asemenea, studenții internaționali din țările din afara Uniunii Europene care nu au acces la vaccinare și nu se pot vaccina decât după obținerea rezidenței pe teritoriul României, pot fi cazați, la cerere, în funcție de disponibilități, în regim special, urmând ca aceștia să se vaccineze imediat după obținerea rezidenței.

Cea mai mare instituţie de învăţământ superior din Cluj-Napoca, oferă studenţilor aproape 6.200 de locuri de cazare în cele 17 cămine proprii.

De asemenea, Consiliul de administrație al Universității, împreună cu Senatul acesteia, au decis că modalitatea de organizare a noului an universitar să fie stabilită de către fiecare facultate în parte, în funcție de mai mulți factori, printre care și pandemia de coronavirus.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Sandu Mureșan