Un incendiu s-a produs vineri dimineață, 7 iunie, la Clinica de Pediatrie III din Cluj-Napoca, în camera tehnică a unității. Potrivit pompierilor, focul nu s-a extins în alte zone, afectând doar o suprafaţă de aproximativ 4 mp, fiind apoi lichidat rapid. Până la sosirea pompierilor, 22 de copii internați în clinică, alături de părinții lor, dar și câteva cadre medicale, s-au autoevacuat.
Paul Olar, purtător de cuvânt ISU Cluj: „Activitatea spitalului nu este afectată”
„A izbucnit un incendiu la etajul II al Clinicii de Pediatrie III din Cluj-Napoca. Incendiul a afectat camera tehnică, fiind lichidat rapid. S-au autoevacuat până la sosirea pompierilor 22 de minori, alături de 21 de părinți, respectiv șase cadre medicale. Niciuna dintre aceste persoane nu a necesitat îngrijiri medicale suplimentare. Pacienții au fost mutați deja în alte saloane, iar activitatea spitalului nu este afectată”, a transmis purtătorul de cuvânt ISU Cluj, Paul Olar.
Cel mai probabil, incendiul a izbucnit din cauza unui scurtcircuit.
Sursa foto: Inquam Photos / Sabin Cirstoveanu