În Cluj se amână pentru moment luarea unei decizii privind carantinarea.
În ce condiții vor intra în vigoare noi restricții a explicat pentru Europa FM prefectul Mircea Abrudan:
„Nu cred că trebuie să discutăm în baza incidenței de peste 11 în acest moment ca să putem lua în discuție carantina și să fim la capacitate maximă, atât pe ATI cât și pe paturile normale. În acest moment acest lucru nu se impune, dar evident că nu excludem posibilitatea carantinării, dacă cifrele vor evolua cu siguranță vom propune și măsura carantinei fără niciun fel de ezitare.”
De câteva zile, Clujul se află, ca rată de incidență a îmbolnăvirilor la 14 zile de 7,64, pe locul 2, după Sibiu.
Deocamdată, însă, specialiștii DSP nu recomandă carantinarea orașului.