Confidenţialitate

Clotilde Armand, apel către liberali: Vă rog să lăsați jocurile politicianiste și haideți să guvernăm împreună România

Primarul sectorului 1, Clotilde Armand, reprezentanta USR PLUS, a intervenit, într-o postare pe Facebook, în disputa iscată în ultima săptămână, după demiterea luiVlad Voiculescu din funcția de ministru al Sănătății. ”Tot mai mulți liberali s-au dezlănțuit împotriva mea și a colegilor mei din US RPLUS. Un prim-ministru care se supără atunci când îi spunem adevărul în față, un liberal care ne trimite acasă atunci când vrem reforme adevărate în administrație și altul care a uitat că a fost votat să ne reprezinte la Bruxelles”, scrie Clotilde Armand cu referire la premierul Florin Cîțu și la colegii săi liberali.

”Dragi colegi liberali, vă rog lăsați jocurile politicianiste la o parte și haideți să guvernăm împreună România. Acesta este angajamentul nostru în fața românilor. N-avem timp de pierdut cu aceste lupte sterile”, mai spune primarul sectorului 1.

”Știu, suntem incomozi pentru că nu mai acceptăm compromisuri și combinații, suntem oameni care după 31 de ani în care politicienii au făcut politică fără să-i intereseze de cetățeni noi ne dorim o țară mai prosperă. Haideți să o reconstruim împreună, stimați colegi de coaliție. Hai să lăsăm la o parte orgoliile și să ne apucăm de muncă. E tot ce contează acum.
Don’t hate the player, hate the game”, a încheiat Clotilde Armand.