Confidenţialitate

Clopotele celor 13 biserici din Curtea de Argeş vor bate simultan la ora 15, când începe slujba de înhumare a reginei Ana

Slujba va fi oficiata de Înalt Prea Sfinţia Sa Calinic. În jurul curţii Catedralei Regale au început deja să se strângă oameni care vor să işi ia rămas bun de la regină.

La Curtea de Argeş, regina Ana are parte de o slujbă de înmormântare exclusiv ortodoxă întrucât locul este unul eminamente ortodox iar catedrala regală fost construită exclusiv prin efortul financiar al Bisericii Ortodoxe. Nu este o slujbă difertă de cele de care au parte toţi muritorii căci, aşa cum spune părintele Caliopie, în faţa lui Dumnezeu toţi suntem egali.

Nu sunt repetate părţile din sluja religioasă care s-au făcut deja până la ajungerea convoiului mortuar la Mânăstirea Curtea de Argeş şi prin urmare întreaga cermonie se încadrează în jumătatea de oră stabilită de Casa Regală. La ora 15, toate clopetele celor 13 biserici care se află în Curtea de Argeş vor bate simultan pentru a marca începtul slujbei religioase care este oficiată de Înalt Preasfinția Sa Arhiepiscopul Calinic al Argeșului, în prezența Înalt Preasfinției Sale Arhiepiscopul Ioan Robu, Mitropolit Romano-Catolic de București.

Necorpola regală de la Curtea de Argeş adăposteşte 16 morminte , iar regina Ana va fi depusă în primul dintre ele, situat în partea dreaptă a intrării. Pe mormânt va fi aşezată o piatră funerară pe care scrie simplu “Ana”. Imediat lângă locul de veci al reginei Ana, se află cel al regelui Mihai a cărui piatra funerară este deja pregătită căci atunci când s-a comandat piatra funerară a reginei Ana a fost comandată şi cea pentru regele Mihai.

Oraşul regal Curtea de Argeş adăposteşte mormintele regilor României. Aici îşi dorm somnul de veci Carol I, regina Elisabeta, Ferdinand, regina Maria şi acum regina Ana.