Claudiu Degeratu – expert în securitate națională – a fost invitatul lui Cătălin Striblea în emisiunea „România în Direct”, la Europa FM. Președintele Republicii Moldova – Maia Sandu – a vorbit luni despre existența unui plan de răsturnare a puterii legitime de la Chișinău. Planul ar fi pus la cale de Moscova și ar urma să fie executat cu ajutorul susținătorilor oligarhilor fugiți din țară.
„Seamănă cu o încercare de lovitură de stat mascată într-un fel de mișcare de stradă. În plus, seamănă – sau sunt elemente, inclusiv – cu modalitatea în care a fost ocupată Crimeea și, în special, Parlamentul local de la Sevastopol cu persoane în civil care aveau pregătire militară din forțele speciale ruse care au reușit să forțeze realizarea unei adunări ad-hoc sub amenințarea armelor pentru luarea unor decizii.
De aici probabil și încercarea preventivă a celor doi președinți – Zelenski și Maia Sandu – cumva să anticipeze, să prezinte posibilele etape. Nu este exclusă în continuare, cu sau fără acest ajutor străin, partidele de opoziție – o parte dintre ele – să-și continue calendarul de proteste. Sunt hotărâți, din câte îmi dau seama”, a explicat Claudiu Degeratu la Europa FM.
Claudiu Degeratu: Această decizie la nivel național de suspendare a unor zboruri ridică un semn de întrebare și întărește, de fapt, ideea unui scenariu
„Tot azi am văzut că au fost suspendate zborurile companiei aeriene Air Moldova dinspre destinații importante din Europa. Sunt suspendări până pe 23 martie. Sigur, probabil că sunt și alte companii, dar autoritatea națională din Moldova nu poate să suspende celelalte zboruri comerciale străine.
Acesta este un indiciu care întărește acest scenariu că o parte din cei care ar trebui implicați în aceste violențe de stradă vin, de fapt, cu avionul – ori mascați, camuflați în turiști, ori înțeleg că inclusiv în suporteri pentru un meci de fotbal care ar trebui să se întâmple la Tiraspol.
Cumva, lucrurile încep să prindă consistență chiar față de ziua de ieri, unde am avut doar luarea de poziție a președintelui Maia Sandu. Acum deja încep să apară niște elemente din acest scenariu. Cum spuneam, această decizie la nivel național de suspendare a unor zboruri ridică un semn de întrebare și întărește, de fapt, ideea unui scenariu”, a explicat expertul în securitate națională.
Claudiu Degeratu: Acesta a fost de fapt și efectul urmărit de președintele Maia Sandu: să iasă în calitate de sursă credibilă oficială și să transmită un mesaj inclusiv comunității internaționale
Cătălin Striblea: E posibil ca o acțiune care din stradă – oameni înarmați, grupări paramilitare – să răstoarne puterea de la Chișinău? Pare un scenariu de film.
Claudiu Degeratu: „Pare un scenariu de film, dar nu este. În general, atunci când reușești să asiguri un factor de surpriză important tot ceea ce pare de film devine realizabil și probabil că acest factor surpriză a fost atenuat puternic de ieșirea celor doi președinți. Cumva au prevenit acest element și acum probabil că instituțiile sunt puternic alertate, instituțiile din Moldova. Și nu numai din Moldova, probabil și din România, și din Ucraina – care este foarte sensibilă la tot ce se întâmplă.
Și probabil și alte țări pentru că acesta a fost de fapt și efectul urmărit de președintele Maia Sandu: să iasă în calitate de sursă credibilă oficială și să transmită un mesaj inclusiv comunității internaționale pentru că, din proprie inițiativă, multe țări acum cooperează în materie de schimb de informații în cazul în care apar persoane suspecte care vin spre Moldova”.
Claudiu Degeratu: Elementul surpriză s-a diminuat mult, dar presiunea străzii va exista și mă aștept ca ea să se intensifice din partea partidelor locale din Moldova
„Mizez în continuare pe interesul partidelor pro-moscovite socialiste să continue aceste proteste cu orice preț, chiar dacă o parte din acest scenariu a fost dejucat – în special, componenta externă, dar nu este nici această capacitate de control a instituțiilor din Republica Moldova nu este 100% și atnci sigur că vor mai exista anumite elemente străine ca să mă exprim așa. Cu siguranță, elementul surpriză s-a diminuat mult, dar presiunea străzii va exista și mă aștept ca ea să se intensifice din partea partidelor locale din Moldova”, a explicat Claudiu Degeratu.
Claudiu Degeratu: Este o modalitate a Rusiei de a-și menține așa-numita idee de prestigiu că este o forță
Cătălin Striblea: De ce Rusia este principala acuzată aici? Moscova a respins acest scenariu. Forțele interne – opoziția moldovească a respins asta. De ce ar vrea Rusia să provoace așa ceva acum la Chișinău?
Claudiu Degeratu: „Rusia are mai multe interese pentru a se concentra și pe Republica Moldova în primul rând pentru că trebuie să-și reafirme în continuare capacitatea de influență. Este o modalitate a Rusiei de a-și menține așa-numita idee de prestigiu că este o forță și se implică și în bucătăria internă politică a Republicii Moldova.
În al doilea rând, Rusia are nevoie pe acest fond al încercării să lanseze o nouă ofensivă în Ucraina și are nevoie și de Republica Moldova tocmai pentru a mai crea o preocupare în plus Ucrainei. Are nevoie de încă o instabilitate la granița cu Ucraina și Ucraina în acel moment cumva să-și mai disipeze forțele și atenția spre alte zone.
Și al treilea, foarte important, Moldova a făcut pașii foarte clari spre desprinderea economică și, mai ales, energetică și Moscova se vede în fața unei perspective destul de negative pentru ea să piardă pârghia economică din afacerile cu Moldova și atunci lucrul acesta este iar o prioritate pentru Federația Rusă să stopeze acest proces.
Cum se face acest lucru? În primul rând prin această instabilitate politică și prin dominarea sau încercarea de a impune un anumit tip de dominație asupra unor instituții care să tragă de timp și, mai ales, să blocheze o parte din obiectivele de reformă”.
Urmărește aici întreaga emisiune „România în Direct”
Sursa foto: Facebook / Maia Sandu