Confidenţialitate

Claudio Ranieri şi-a prelungit contractul cu campioana Angliei, Leicester City

Tehnicianul italian a semnat pe încă două sezoane iar noua înțelegere este valabilă pînă în vara anului 2020.

Ranieri spune că energia de la Leicester este fantastică și se declară convins că va reuși să obțină noi succese, după titlul cucerit în Premier League – primul din istoria clubului.

“Trebuie să continuăm pe aceeași linie după ce spiritul de sacrificiu și munca de echipă ne-au ajutat să realizăm ceva magic”, a spus antrenorul în vîrstă de 64 de ani.

Claudio Ranieri a preluat-o sezonul trecut pe Leicester City. El a mai trecut în carieră pe la Juventus Torino, Internazionale Milano, Valencia, Atletico Madrid sau AS Monaco.