Confidenţialitate

Cîțu, după ședința BPN: S-a decis flexibilizarea mandatului de negociere politică

Biroul Politic Naţional al Partidului Național Liberal a aprobat, în ședința de marţi, flexibilizarea mandatului de negociere cu forţele democratice din Parlament, precum şi echipa de negociere.

“În şedinţa BPN al PNL a fost aprobată propunerea de flexibilizare a mandatului de negociere cu forţele democratice din Parlamentul României şi echipa de negociere. Echipa de negociere este condusă de preşedintele partidului şi din ea fac parte cei patru prim-vicepreşedinţi şi secretarul general. Au fost două abţineri”, a spus Cîţu, la Parlament, după şedinţa BPN al PNL.

Din echipa de negociere vor face parte, așadar, Florin Cîţu, Dan Vîlceanu, Iulian Dumitrescu, Rareş Bogdan, Lucian Bode şi Gheorghe Flutur.

Deși revendică postul de premier, PNL evită, pentru moment, să avanseze un nume.

“Nu se fereşte PNL, merge la aceste negocieri şi spune clar că noi vrem să facem această guvernare în jurul PNL, cu premier liberal şi avem decizia PNL care nu a fost modificată. Premierul este desemnat de preşedintele României şi vom discuta şi acest lucru”, a precizat Florin Cîţu.

Întrebat când vor avea loc negocierile, el a răspuns: “Mâine. Voi contacta liderii politici, după această conferinţă de presă”.

“Noi vom merge la aceste negocieri cu strategie pentru fiecare în parte, dar un lucru rămâne cert: premierul este al PNL. În ambele variante mergem cu premier al PNL”, a precizat Cîţu.

Întrebat dacă înclină spre USR sau spre PSD, el a spus: “Pe mine mă interesează să avem un Guvern cât mai repede şi vom merge la aceste negocieri pentru a forma o majoritate cât mai rapidă”.

“Eu nu negociez prin presă cu cei de la USR. Vom merge mâine cu cei de la USR la discuţii şi apoi vedem ce elemente avem pe masă. Prin presă nu are sens să discutăm”, a afirmat Florin Cîţu.

Chestionat şi dacă PSD este diferit acum de momentul în care era condus de Liviu Dragnea, el a replicat: “Eu vă spun ce facem noi şi de la ce nu abdicăm. Până la urmă este important în acest moment să avem o guvernare, iar ceea ce ţine de noi, de PNL, este să ne asigurăm că românii vor avea aceleaşi drepturi şi libertăţi şi ceea ce am spus în campania electorală, ne vom ţine de cuvânt”.

El a menţionat că liberalii nu vor devia de la obiectivele deja stabilite.

“Eu ce pot să le spun românilor este că nu vom modifica nimic din ceea ce noi am susţinut tot timpul, o guvernare liberală. M-am asigurat că în PNRR au fost incluse reformele, aceste reforme vor fi făcute aşa cum sunt incluse în PNRR, atunci, orice variantă şi oricine va încerca să modifice o virgulă în PNRR ar însemna că nu vom lua acei bani. Deci, reformele, pensiile, salariile, administraţia publică, toate sunt incluse în PNRR. În continuare, îi asigur pe români că orice guvernare vom face, nu vom devia de la obiectivele noastre de a avea o Românie modernă, liberală, cu parcurs european. (…) Astăzi, legile justiţiei sunt în Parlamentul României, ele au trecut de Guvern. Ştiţi foarte bine că au fost adoptate în Guvern şi sunt în Parlament. Poziţia PNL rămâne aceeaşi”, a subliniat liderul liberal.

Florin Cîțu s-a eschivat și când a fost întrebat dacă PSD-ul de astăzi este diferit de cel definit în trecut drept “ciuma roșie” sau “dușmanul poporului”.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.