Candidat la funcţia de preşedinte al PNL, Florin Cîţu le-a mulţumit, duminică seară, colegilor săi care au votat până acum cele două moţiuni pentru congres, “indiferent de opţiunea lor!”.
“Mulţumesc în mod deosebit colegilor care au arătat încă o dată susţinerea pentru #echipacastigatoare şi au dat, zilele acestea, un vot de susţinere pentru moţiunea România Liberală! (…) Din 25 septembrie, noi, toţi liberalii, construim #RomaniaLiberala!”, a scris acesta pe pagina sa de Facebook.
Florin Cîțu a mulţumit colegilor săi de la Dolj, Gorj, Mehedinţi, Olt, Satu Mare, Sălaj, Cluj, Suceava, Covasna, Botoşani, Vaslui şi Sector 2 București, care au votat “doar moţiunea echipei câştigătoare”, iar celor de la Alba şi Iaşi le-a mulţumit pentru votul dat atât moțiunii sale, cât și celei a contracandidatului Ludovic Orban, care își dorește un al doilea mandat la șefia PNL.