Mare atenție când cumpărați fructe și legume din import. Peste 1300 de kg de cireșe ce proveneau din Turcia au fost retrase de la vânzare, de pe rafturile unor hipermaketuri din București, potrivit unui comunicat al ANSVSA.
Inspectorii sanitar veterinari au descoperit că cireșele conțineau un nivel peste limita admisă de pesticid –este vorba despre dimetoat, și nu imazalil, așa cum scria greșit pe etichete.
Inspectorii sanitar veterinari verifică acum lanțurile de magazine din toată țara.
De exemplu, la cel mai recent control, la mijlocul lunii aprilie au fost verificate 320 de unități de depozitare a legumelor și fructelor provenite din afara țării.
Dintre cele 539 de probe din fructe și legume care au fost supuse analizelor de laborator pentru determinarea reziduurilor de pesticide, la 16 dintre probele analizate au fost depistate depășiri ale limitelor maxime admise pentru reziduuri de pesticide, la produse precum: dovlecei, rodii, castraveți, ardei și tomate.