O avarie la metrou a dat peste cap circulația trenurilor din Capitală. O șină de pe Magistrala 1 a cedat și a avariat ușor roțile a două trenuri. Până la finalul zilei, se va circula în sistem pendulă între stațiile Gara de Nord 1 – Obor și Dristor 2 și Iancului. Ce s-a întâmplat mai exact ne spune Andrei Stefan:
UPDATE. Circulația Magistralei 1 a fost reluată în condiții normale
Circulația trenurilor de metrou pe Magistrala 1 a fost reluată în condiții normale, începând cu ora 14:50, a transmis Metrorex.
Știre inițială
Incidentul a avut loc în cursul dimineții, în zona stației Obor. Roțile a două trenuri au fost afectate ușor.
Pentru a nu bloca stația, reprezentanții Metrorex au decis ca circulația să se facă în sistem pendulă până la miezul nopții.
Președintele Unităţii Sindicatul Liber Metrou, Marian Artimon: „Se poate întâmpla. Șina este destul de veche”
„A trecut un tren, șina a cedat, iar celălalt tren care a venit cu viteză a constatat că este șina ruptă, dar primul care a rupt șina sub el a venit cu altă viteză, vă dați seama. Mai mult de două ore n-ar dura intervenția. Din păcate, stația Obor este o stație cu peroane laterale. Șina a treia, aceea roșie care alimentează trenurile… sunt foarte apropiate una de alta și pentru a putea să efectuez intervenția în siguranță trebuie să scoți de sub tensiune ambele fire de circulație și să blochezi stația. Și s-a ales varianta să nu blocăm stația, să circulăm cu trenul în pendulă. Se poate întâmpla. Șina este destul de veche”, a precizat la Europa FM Marian Artimon, președintele Unităţii Sindicatul Liber Metrou.
Călătorii au fost nedumeriți. În unele stații schimbarea nu a fost anunțată, în timp ce alte persoane au aflat din mers că trebuie să schimbe trenurile.
Defecțiunea va fi remediată după terminarea programului de circulație a trenurilor.
Sursa foto: Shutterstock
Citește și: Presa internațională: România, vizată cu prioritate de acțiunile ostile ale Rusiei | AUDIO