Confidenţialitate

Circulaţie oprită temporar pe Transfăgărăşan

Circulaţia rutieră pe DN 7C – Transfăgărăşan este întreruptă, luni, din cauza vizibilităţii reduse provocate de viscol şi de ceaţă, anunţă Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).

Potrivit CNAIR, accesul rutier a fost închis temporar între Bâlea Lac şi Bâlea Cascadă, pentru toate categoriile de autovehicule.

De asemenea, pe sectorul respectiv de drum există pericol de producere a avalanşelor.

„Atenţionăm totodată participanţii la trafic de existenţa riscului de producere de avalanşe, pe sectorul menţionat, ca urmare a depunerii consistente de zăpadă pe versanţi”, anunţă compania.

La rândul lor, reprezentanţii Poliţiei Judeţene Sibiu au precizat că decizia a fost luată pentru câteva ore, astfel încât să permită îndepărtarea zăpezii de pe carosabil.

CNAIR reaminteşte că este închis circulaţiei, din cauza condiţiilor meteorologice, şi sectorul de drum Rânca – Obârşia Lotrului de pe Transalpina (DN 67C).

Compania Naţională recomandă şoferilor să respecte semnalizările rutiere şi restricţiile instituite temporar, dar şi să aibă autovehiculele echipate pentru circulaţia in condiţii de iarnă în cazul în care tranzitează zonele montane afectate de ninsori.