Confidenţialitate


Circulaţie oprită sau îngreunată pe tronsoane de pe şapte drumuri naţionale, din cauza aluviunilor


Circulaţie oprită sau îngreunată pe tronsoane de pe şapte drumuri naţionale, din cauza aluviunilor

Circulaţia rutieră este în continuare oprită sau îngreunată pe diferite tronsoane de pe şapte drumuri naţionale din ţară, din cauza aluviunilor de pe carosabil sau a surpării terasamentului.

Potrivit Centrului Infotrafic din cadrul Poliţiei Române, traficul rutier este oprit pe porţiuni de pe trei drumuri naţionale: judeţul Covasna – DN11B, în zona localităţii Cătruşa (terasament surpat pe o distanţă de aproximativ 50 metri); judeţul Suceava – DN2H, în localitatea Milişăuţi (afectată structura podului de peste râul Suceava); judeţul Vrancea – DN2L, în localitatea Soveja (drum de piatră, parţial surpat).

Pe patru drumuri naţionale circulaţia este îngreunată: judeţul Cluj – DN1 (E81) Aiud – Turda, la km 434+600 de metri, în zona localităţii Stejeriş (tronson afectat pe o distanţă de aproximativ 200 de metri); judeţul Arad – DN7, între localităţile Conop şi Bârzava (tronson afectat pe o distanţă de 2 kilometri); judeţul Bacău – DN12B, în zona localităţii Slănic-Moldova (surpat terasament pe o distanţă de 100 metri); judeţul Neamţ – DN15B, în localitatea Petru Vodă (surpare terasament pe o distanţă de 30 metri).

Traficul feroviar pe secţia de cale ferată 403 Braşov – Întorsura Buzăului, pe care circulă numai trenuri private, este oprit pe raza localităţii Budila, din judeţul Braşov, după ce podul feroviar din localitate a fost dărâmat de viituri.


Ultimele stiri
Obiceiuri de Crăciun, în Moldova. Îmblânzirea anului ce vine și a „Urșilor de la Comănești”. Alungarea duhurilor rele…

Obiceiuri de Crăciun, în Crișana. Prin ce se deosebește Turca din Bihor față de cea din alte zone…

Obiceiuri de Crăciun, în Oltenia. Ce presupun Viflaimul din Dolj, Vasilca și scormonitul în foc | AUDIO

24 decembrie, Ajunul Crăciunului. Colindatul și alte obiceiuri la români

Constanța: Protest al angajaților CT Bus și al altor constănțeni în fața primăriei, în ziua aprobării unor taxe…

Sibiu: Incident la un hotel din municipiu. Tavanul de deasupra unei piscine s-a prăbușit peste persoanele aflate în…

Ce tradiții mai respectă de Crăciun unii bucureșteni și ce e cel mai important pentru ei în această…

Programa la Limba și literatura română pentru clasa a IX-a a fost revizuită și prezentată la Ministerul Educației.…

Vrancea: Accident rutier pe A7, la mai puțin de două ore de la deschiderea circulației pe tronsonul Focșani-Adjud.…

Radu Miruță și Irineu Darău au depus jurămintele de învestitură în funcțiile de ministru al Apărării, respectiv ministru…