Circulaţia pe podul Calafat – Vidin va fi întreruptă, vineri dimineaţă, între orele 9.00 – 10.15, pentru lucrări de întreţinere şi reparaţie. În acest interval, maşinile vor fi oprite în zonele adiacente Punctului de trecere a frontierei Calafat, până la momentul la care traficul va fi reluat.
Societatea comună româno-bulgară Danube Bridge Vidin Calafat ad Bulgaria, care se ocupă de administrarea podului Calafat-Vidin, a informat Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Giurgiu că vineri, între orele 09.00-10.15, circulaţia pe podul Calafat -Vidin va fi întreruptă pentru lucrări de întreţinere şi reparaţie.
Poliţiştii de frontieră le recomandă şoferilor să consulte aplicaţia “Trafic Online”, care prezintă o medie a timpilor de aşteptare în punctele rutiere de trecere a frontierei pentru anumite intervale de timp.