Confidenţialitate

UPDATE: Circulație reluată pe Magistrala 5 de metrou

Metrorex anunță că, de la ora 13:00, se circulă normal pe Magistrala 5 de metrou.

Circulația a fost afectată mai bine de două ore din cauza unei defecțiuni la sistemul de siguranță a traficului. Trenurile au circulat în sistem pendulă.

Update 2: De la ora 12:10, Metrorex a reorganizat circulația trenurilor pe Magistrala 5 astfel:

Eroilor 2 – Favorit, pe firul 1, în sistem pendulă

Valea Ialomiței – Romancierilor, pe firul 1 în sistem pendulă

Favorit – Râul Doamnei, fir 2, în sistem pendulă

Update: Circulația trenurilor de metrou pe magistrala 5 a fost reluată în sistem pendulă. 

Circulația trenurilor de metrou pe Magistrala 5 a fost reorganizată începând cu ora 11:50 , astfel:

Eroilor 2 – Râul Doamnei, pe firul 2 în sistem pendulă

Valea Ialomiței – Romancierilor, pe firul 1 în sistem pendulă

Știrea inițială: Circulația metroului pe Magistrala 5 este întreruptă, în acest moment, din cauza unei defecțiuni la sistemul de siguranță a traficului. Se încearcă reorganizarea circulației în sistem pendulă.

Potrivit unui comunicat de presă, pe această magistrală nu se circulă de la ora 10:45.

”Circulația trenurilor de metrou pe Magistrala 5 este întreruptă din cauza unei probleme tehnice la sistemul de siguranță a traficului. Prin acest sistem sunt controlate semnalele, macazele și circuitele de cale” se arată în comunicatuil operatorului bucureștean.

Se lucrtează la reorganizarea transportului subteran în sistem pendulă iar călătorii sunt informați atât la intrarea în stațiile Magistralei 5 de către personalul comercial, cât și prin intermediul instalațiilor de sonorizare, mai transmit reprezentanții Metrorex.

Sursa foto: Inquam Photos / Alexandru Busca