Confidenţialitate

Circulaţia feroviară între Baniţa şi Merişor în continuare închisă, în urma accidentului de sâmbătă

Circulaţia feroviară pe ruta Petroşani – Simeria rămâne în continuare închisă în zona staţiilor Baniţa – Merişor, după ce un tren privat de marfă cu 16 vagoane a deraiat sâmbătă.

Doi mecanici de locomotivă au murit, calea ferată fiind avariată, astfel că două trenuri vor fi deviate duminică pe o rută ocolitoare.

Pentru alte cinci trenuri călătorii vor fi transportați cu mijloace auto, a anunţat Compania Naţională de Căi Ferate.

Potrivit CFR, pentru trenurile de lung parcurs (IR) care circulă spre Arad traficul este redirecţionat pe relaţia Filiaşi – Orşova – Timişoara – Arad, iar cele spre Simeria vor circula până la Petroşani, cu transbordare auto Petroşani – Pui, călătorii fiind apoi preluaţi de alte trenuri care au traseu comun.

În cursul zilei de duminică, se va asigura transbordare cu mijloace auto pentru călătorii din cinci trenuri: IR 1835, IR 1836, IR 1824, R 2023, R 2024, iar trenurile IR 1821 şi IR 1822 vor circula pe rută deviată, prin Orşova.

Accidentul feroviar de lângă Petroşani, în urma căruia cei doi mecanici de locomotivă au murit, s-ar fi produs din cauza unei defecţiuni la sistemul de frânare al trenului de marfă, care a deraiat între staţiile Baniţa şi Merişor.

O comisie mixtă Procuratură/Agenţia de Investigare Feroviară anchetează accidentul.