Circulaţia vehiculelor pe Podul Grant, pe sensul de mers dinspre Calea Crângaşi către Strada Turda, va fi restricţionată începând din noaptea de duminică spre luni, ora 24.00, pentru efectuarea de lucrări de reabilitare.
Până la finalizarea acestora, circulaţia se va realiza pe trasee alternative prin Şoseaua Virtuţii – Splaiul Independenţei, respectiv Calea Crângaşi – străzi adiacente – Calea Giuleşti, a informat Primăria Capitalei, vineri, prin intermediul unui comunicat de presă.
Restricţiile vor fi semnalizate cu ajutorul unor panouri de presemnalizare instalate în intersecţiile principale.
Locurile de parcare de sub Podul Grant au fost dezafectate, iar pe durata lucrărilor nu va fi permisă staţionarea şi oprirea autovehiculelor, a precizat municipalitatea.
“Pentru fluidizarea traficului în zonă, Brigada Rutieră, Poliţia Locală a Municipiului Bucureşti, Poliţia Locală a Sectorului 1 şi Poliţia Locală a Sectorului 6 vor avea echipaje atât în intersecţiile principale, cât şi în zonele alternative care vor prelua traficul rutier. Precizăm faptul că în prezent bretelele pasajului sunt deja restricţionate pentru realizarea lucrărilor de reabilitare”, a transmis PMB.
* Tramvaiul 41 va circula alternativ, pe un singur fir
O echipă STB Infrastructură va monta sâmbătă un macaz, care va permite circulaţia tramvaielor 41 peste pasajul Grant pe o singură linie, în sistem alternativ. Astfel, va fi menţinută deschisă legătura cartierelor Drumul Taberei, Militari şi Crângaşi cu zona de nord a oraşului.
Linia 41 va fi suspendată doar sâmbătă, 14 octombrie, pentru a permite montarea pieselor de cale pentru circulaţia alternativă ulterioară a tramvaielor pe un singur fir. Pentru preluarea călătorilor de pe traseul liniei 41, sâmbătă, Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public Bucureşti – Ilfov (TPBI) a dispus înfiinţarea liniei navetă de autobuz 641, care va funcţiona între terminalele “Piaţa Presei” şi “Ghencea” pe Bd. Expoziţiei, Bd. Mărăşti, Bd. Mareşal Alexandru Averescu, Str. Turda, Pasajul Grant, Calea Crângaşi, Şos. Virtuţii, Pasajul Lujerului, Str. Braşov, Bd. Ghencea.
“PMB recomandă conducătorilor auto să folosească rutele alternative, să respecte semnificaţia semnalizării rutiere temporare, precum şi semnalele şi indicaţiile poliţiştilor. Totodată, recomandăm bucureştenilor, în măsura în care este posibil, să aleagă mijloacele de transport în comun în defavoarea autoturismului personal”, se mai arată în comunicatul citat de Agerpres.
Conform PMB, Administraţia Străzilor şi constructorul S.C. Bog’Art SRL fac tot posibilul să termine lucrările pe acest sens până în luna martie 2024, iar traficul să fie redeschis. Primăria Capitalei subliniază importanţa acestei lucrări, în contextul în care expertiza realizată în anul 2017 arăta că starea podului este nesatisfăcătoare. Valoarea investiţiei este de 65 de milioane lei cu TVA inclus, iar termenul de execuţie al întregii lucrări este de 22,5 de luni.