Confidenţialitate

Ciprian Marica va fi titular în meciul cu Astra din semifinalele Cupei Ligii

Antrenorul Stelei, Laurențiu Reghecampf, a anunțat că atacantul este complet refăcut după accidentare și s-a antrenat foarte bine în ultima perioadă.

Marica va fi titular în meciul de miercuri, în care Reghecampf spune că va menaja mai mulți jucători, în vederea confruntării de sîmbătă cu Astra, decisivă în lupta pentru titlul din Liga Întâi. “Noi avem un program foarte greu. Am jucat cu Dinamo, vom juca de două ori cu Astra și o vom întîlni din nou pe Dinamo. Trebuie să îi folosim pe jucătorii odihniți și să ne gîndim și la riscul de a apărea accidentari”, a spus tehnicianul roș-albaștrilor.

Anunțul lui Reghecampf vine după ce și antrenorul Astrei, Marius Șumudică, a spus că va folosi rezervele în meciul din penultimul act al Cupei Ligii, programat miercuri la ora 18.30.