Confidenţialitate

Ciprian Ciucu nu este mulțumit de alianța PNL-PSD, dar continuă să-l susțină pe Cîțu pentru funcția de premier | AUDIO

Președintele PNL București, Ciprian Ciucu, este nemulțumit de alianța pe cale să se formeze între formațiunea sa și PSD. El ar fi susținut refacerea alianței cu USR și consideră că cele două partide au dat dovadă de imaturitate atunci când au rupt coaliția de guvernare.

Ciprian Ciucu îl susține în continuare pe liderul PNL Florin Cîțu pentru funcția de premier, deși tocmai această propunere asumată de liberali a împiedicat refacerea coaliției alături de foștii parteneri.

„Poate domnul Cîțu nu a performat neapărat în acest context politic, dar pe guvernare lucrurile nu au mers chiar atât de prost, deși i se scot în față doar defectele și nereușitele, iar acele lucruri pe zona economică pe care le-a reușit sunt minimalizate. Eu speram că se va reface, totuși, coaliția cu USR. Calculele se pare că sunt altele”, a spus Ciprian Ciucu la Europa FM în emisiunea „Piața Victoriei”.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

 

Pe de altă parte, președintele PNL București și totodată edil al sectorului 6 spune că PNDL 3 era necesar pentru modernizarea localităților. Ciprian Ciucu recunoaște că ar fi fost bine ca programul să aibă mecanisme mai stricte de control, dar consideră că e nedrept ca toți primarii să fie bănuiti din start că ar vrea să fure banii alocați prin PNDL.

„Avem instituții funcționale. Ar trebui să avem. Există Curtea de Conturi, există instituții care se ocupă cu așa ceva”, a spus Ciprian Ciucu la Europa FM.

Întrebat dacă acele instituții nu existau și în PNDL-urile anterioare, Ciprian Ciucu a spus că: „Da și mulți au avut probleme”.

„Guvernul, cel puțin teoretic, nu ar trebui să controleze DNA, nici ANI, nici DIICOT”, a adăugat Ciucu.

„Nu poți să zici că oprești dezvoltarea în localități pentru că există acest risc. Acest risc există permanent. Unii fură. Dar cineva să-mi zică mie că mă duc și depun cereri de finanțare pe PNDL și să spună că fur… îmi pare foarte rău, dar aici avem probleme. Adică toți primarii sunt hoți, toți președinții de consilii județene sunt hoți… Nu mai putem generaliza în halul acesta. Sunt unele cazuri, iar instituțiile să-și facă datoria. Și aici zic și eu, da, sistemul de management și control ar fi putut să fie puțin mai bun”, a explicat Ciprian Ciucu la Europa FM.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Citește și: Ciprian Ciucu, despre demisia din PNL: „Nu este momentul oportun să fac un gest extrem” | AUDIO