Imaginea premierului Ludovic Orban care apare fumând și fără mască în sediul Guvernului, alături de câțiva miniștri, va duce la scăderea încrederii populației în autorități tocmai în momentul în care ar fi mai mare nevoie de acest lucru – spune Dacian Cioloș, președintele grupului Renew Europe din Parlamentul European.
El a spus la Europa FM că și imaginea României a avut de suferit din cauza comportamentului premierului:
“Faptul că a plătit amenda nu este un gest de eroism, este un gest firesc. Asta nu este suficient și nu-l absolvă de vină. Problema mea e că printr-un astfel de comportament se subminează autoritatea statului. Ne tot plângem de imaginea României în lume – ce să mai spunem când acum două zile s-a vorbit peste tot în lume de gestul acesta ipocrit luat în derâdere, cu ironie, de o mare parte din presă? Un prim-ministru amendat pentru că nu respectă el însuși regulile pe care le-a promovat”.
Președintele PSD, Marcel Ciolacu consideră că premierul Ludovic Orban ar fi trebuit să demisioneze de îndată, după apariția acelei fotografii în spațiul public.
Dacian Cioloș îi acuză însă pe social-democrați de ipocrizie, pentru că nu au reacționat la fel când liderii lor au fost surprinși fumând la Parlament și Guvern:
“PSD este ipocrizia supremă. Liviu Dragnea, când era președintele Camerei Deputaților, își transformase biroul în fumoar. Este de notorietate că fuma fără probleme. Dar PSD așa se comportă. Pentru ei, Camera Deputaților e spațiul privat al partidului.”
Președintele PLUS, Dacian Cioloș îi provoacă pe liderul PSD, Marcel Ciolacu și pe premierul Ludovic Orban la dezbatere despre ce ar trebui să facă România în perioada următoare pentru a atrage fonduri europene.
Țara noastră are la dispoziție 70 de miliarde de euro, bani care pot fi folosiți pentru investiții urgente, având în vedere efectele pandemiei de coronavirus, spune Dacian Cioloș:
“Cel puțin 30-40 de miliarde de euro vor trebui absorbiți în următorii 3 ani, pentru a nu-i pierde. Pregătirile trebuie să înceapă de acum. Sunt gata să discut orice subiect legat de industria auto din România, de IT, de cum întărim un lanț scurt alimentar ca să nu ne mai plângem că mâncăm din import. Ca să nu mai vorbesc de reformele din educație și sănătate, care sunt evidente acum.”