Acordarea de vouchere pentru românii cu venituri mici este discutată cu reprezentanții organismelor europene. Marcel Ciolacu spune că cei 700 de milioane de euro, cât este calculat impactul bugetar, pot fi finanțați din fonduri europene.
„Am avut și cu comisarul pe Economie, cu domnul Gentiloni și o discuție în ceea ce privește aceste vouchere, să vedem cum ne încadrăm să fie o sursă de la banii europeni. Lucrul acesta s-a mai creat în Europa, deci nu este o practică singulară.”
Vă reamintesc, PSD propune vouchere în valoare de 50 de euro românilor cu venituri mici persoanele cu dizabilități și vârstnici cu pensii de sub 1.500 de lei pentru pentru cumpărarea de alimente de bază.
De asemenea, social-democrații au propus ca și elevii care provin din familii sărace să primească vouchere de 30 de euro pentru achiziția de rechizite, haine și alimente.
Liberalii au propus marți ca sumele să fie dublate. Va urma o discuție în Coaliție, anunță liderul PSD:
„Așteptăm și venirea domnului președinte Florin Cîțu din această misiune istorică pe care o are în Statele Unite, cred că mâine o să revină în România. Am venit totuși cu o propunere sustenabilă și discutată deja cu reprezentanții Comisiei Europene.”
Autor: Ghiulfer Predescu