Confidenţialitate

Ciolacu, PSD: Am avertizat că ordonanțele militare au problemele de legalitate

Într-un mesaj postat online, liderul Partidului Social Democrat reacționează după decizia prin care ordonața care a majorat amenzile pentru nerespectarea stării de urgență au fost declarată neconstituțională.

CCR a răspuns astfel, miercuri, unei plângeri depuse de Avocatul Poporului.

“Am atras atenția Guvernului în repetate rânduri cu privire la problemele de legalitate din ordonanțele militare. Dar au preferat să acționeze în forță, cu gândul doar la imagine și mai puțin la drepturile și libertățile fundamentale ale românilor! Între timp – 300 de mii de români au fost amendați! O lege care s-a aplicat discreționar și care a permis abuzurile. 200 de milioane e totuși cam mult! Nu poți să-ți bați joc de oameni pentru că tu n-ai fost în stare să faci o lege bună, care să definească clar contravenția și termenii de aplicare a sancțiunii”, scrie Marcel Ciolacu pe Facebook.

“Acum, aceste greșeli trebuie corectate. Îndemn Guvernul să ia de îndată măsuri ca instanțele să nu fie blocate cu sute de mii de procese. Dacă nu vor fi în stare, vom găsi o soluție legislativă în Parlament. Este normal ca cei care nu au respectat regulile să fie aspru pedepsiți. Dar din cauza lor nu trebuie să sufere toată lumea! Și, în niciun caz, Guvernul nu trebuie să-și acopere găurile de la buget din banii oamenilor. Acesta nu este un plan economic!”, adaugă fruntașul PSD.

“Românii, în marea lor majoritate, au înțeles și au respectat măsurile luate de autorități pentru a se proteja pe ei și pe cei din jur. Îi îndemn să facă la fel și de acum înainte!”, a concluzionat liderul principalului parti de opoziție politică.

“Exact ca şi în alte decizii luate de actuala Curte Constituțională în perioada lui Dragnea, şi decizia asta arată că actuala Curte Constituţională este de partea celor care încalcă legea, de partea celor care încalcă regulile, sancţionând pe toţi cetăţenii corecţi, care au respectat relgementările, care au respectat regulile care au fost impuse în perioada stării de urgenţă prin ordonanţe militare. Practic, prin această decizie, Guvernul, autorităţile – se poate spune – aproape sunt împiedicate să apere sănătatea şi viaţa românilor”, a afirmat premierul Ludovic Orban, miercuri seară, într-o conferinţă de presă.

“Este o decizie care mă şochează, care are un vădit caracter politic şi care se situează pe linia deciziilor care sunt luate în favoarea minorităţii extrem de redusă care încalcă legea şi nesocoteşte majoritatea zdrobitare a cetăţenilor români, peste 98%, care respectă legea şi s-a comportat în toată această perioadă responsabil și a contrbuit fiecare dintre ei la limitarea răspândirii virusului”, a mai declarat premierul.

”Vom căuta o cale legală care să permită autorităţior să lupte împotriva celor care nu respectă regulile şi îi pun în pericol pe ceilalţi cetăţeni”, a adăugat șeful executivului.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Autoritățile vor analiza noul context şi va găsi cele mai bune soluţii pentru a limita răspândirea virusului, pentru a asigura realizarea activităţii economice în condiţii de risc minimizat pe cât de mult posibil.

Ludovic Orban a admis că, prin decizia CCR, se poate ajunge în situaţia în care autorităţile să nu mai poată da nicio amendă.

În opinia sa, decizia “este o invitaţie pentru fiecare cetăţean la nerespectarea legii, la nerspectarea regulilor care sunt stabilite în situaţia de urgenţă”.

“Practic este un îndemn la anarhie și la un comportament incorect față de societate și față de semeni”, a mai spus Orban.

Curtea Constituţională a României a admis, miercuri, sesizarea Avocatului Poporului şi a decis că OUG 34/2020, prin care a fost majorat cuantumul sancţiunilor aplicate în timpul stării de urgenţă, este neconstituţională.

Sesizarea a fost depusă de Avocatul Poporului. În aceste condiții, amenzile vor putea fi anulate, însă numai după contestarea în instanță.

Potrivit Ordonanței Militare intrate în vigoare pe 3 aprilie, amenzile pentru persoanele fizice care nu respectă ordonanţele militare au fost majorate, fiind cuprinse între 2.000 lei – 20.000 lei, faţă de minim 100 – 5.000 de lei, cât erau înainte.

Amenda minimă pentru persoanele juridice care nu respectă ordonanţele militare a crescut de la 1.000 de lei, cât era până atunci, la 10.000 de lei. Maximul amenzii pentru persoane juridice a rămas stabilit la 70.000 de mii de lei.

În sesizarea transmisă CCR, Avocatul Poporului, Renate Weber, a susținut că OUG încalcă principiul securităţii juridice, deoarece nu are avizul Consiliului Economic şi Social, în condiţiile în care modifică şi completează Legea privind Statutul poliţistului, pe cea referitoare la Statutul cadrelor militare, Legea privind statutul soldaţilor şi gradaţilor profesionişti, precum şi Legea poliţiştilor de penitenciare.

Renate Weber a mai argumentat că actul normativ modifică raporturi de serviciu, ceea ce implică obligativitatea consultării Consiliului Economic şi Social, pentru emiterea avizului, lucru care nu s-a întâmplat.

Liderul Sindicatului Națiuonal al Polițiștilor a declarat la Europa FM că, probabil, de-acum încolo, polițiștii vor da avertismente și nu amenzi.

“Eu mă aștept și cred că șefii o să recomande să aplice doar avertismente în ceea ce privește acele ordonanțe militare. O să producă efecte sigur după ce va fi publicată această decizie. N-are sens să intrăm în contradidcție cu cetățenii pe această temă”, ne-a spus Dumitru Coarnă.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Ministrul de Interne a anunţat că 300.000 de oameni au fost amendaţi pentru încălcarea restricţiilor de circulaţie, suma totală a sancțiunilor fiind de 120 de milioane de euro care vor fi folosiți, potrivit acestuia, în sistemul medical.

Procurorul General al României se așteaptă la un val de contestări în instanțe a amenzilor primite pentru încălcarea ordonanțelor militare.

La Europa FM, Gabriela Scutea a spus că neplata unei amenzi nu mai poate fi motiv de cercetare penală.

Până acum, polițiștii au amendat peste 300.000 de persoane, iar valoarea amenzilor depășește 120 de milioane de euro.

Aplicate în timpul stării de urgență, instituită în contextul epidemiei de nou coronavirus, aceste sancțiuni contravenționale sunt printre cele mai mari din Uniunea Europeană, ca valoare și număr.

“Sancțiunile penale sunt separate de sancțiunile contravenționale. Practic, din anul 2002, amenda contravențională nu mai poate fi transformată în închisoare nici măcar contravențională. Sunt convinsă că primul aspect cu care sistemul judiciar se va confrunta, după încetarea stării de urgență și reluarea activității de judecată, va fi acest val, pe care îl consider enorm în evaluarea mea, de plângeri contra proceselor verbale de sancționare contravențională”, declară Gabriel Scutea.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

“Probabil, cetățenii vor contesta sancțiunile pentru că ele sunt într-un cuantum mai ridicat decât alte amenzi și vă dați seama că pentru fiecare om o sumă de 2.000 de lei înseamnă o lovitură destul de importantă”, a adăugat procurorul.

De la instituirea stării de urgență, procurorii au întocmit aproape 700 de dosare penale pentru zădărnicirea combaterii bolilor, dar și pentru alte 34 de infracțiuni care au legătură cu starea excepțională printre care fals în declarații și abuz în serviciu.

Gabriela Scutea a anunțat că 9 dosare au fost deja trimise în judecată. 63 au fost clasate.