Confidenţialitate

Ciolacu, după ratingul S&P acordat României: Cele mai negre previziuni s-au adeverit

Liderul PSD reacționează după ce agenţia de evaluare financiară Standard & Poor’s a menţinut ratingul de ţară al României.

„Cele mai negre previziuni s-au adeverit: NEGATIV – asta definește Guvernarea PNL! Toate minciunile guvernării PNL au fost spulberate de Standard&Poor’s care reconfirmă, din păcate, că România rămâne acolo unde a băgat-o PNL – pe NEGATIV! Și cu perspectivă de înrăutățire!”, scrie Marcel Ciolacu.

Social-democratul întreabă „Unde este măreața creștere economică în fapt inexistentă?! Unde sunt tonele de bani netipăriți de la Bruxelles cu care PNL se împăunează deja? Unde sunt investițiile străine care, de fapt, fug din România?!”.

„Niciunde! Singura performanță a PNL este viteza cu care îndatorează România la dobânzi uriașe: 1000 euro/secundă. În 7 luni au luat 80 de miliarde. Dar în economie au ajuns doar 3. UNDE SUNT BANII?? Guvernarea PNL-PDL a aruncat țara în haos, austeritate și șomaj. Este nevoie urgent de un plan coerent și sustenabil de măsuri pentru redresarea economiei!”, răspunde tot el.

Agenţia de rating Standard & Poor’s a menţinut ratingul de ţară al României. Decizia reprezintă un vot de încredere pentru investitorii care se uită la Româna ca destinaţie de investiţie. Analiştii S&P cred că economia va scădea cu 5,5% în 2020.

Agenţia de rating Standard & Poor’s a menţinut acelaşi rating pentru România (BBB-/A-3), precum şi perspectiva negativă asupra economiei.

„Am afirmat ratingul, având în vedere datoria publică şi datoria externă relativ scăzute ale României. Credem că România va avea capacitatea de a absorbi nivelul de deteriorare a economiei pe care îl aşteptăm pentru 2020. (…) Deşi credem că actuala politică fiscală ar putea încuraja deciziile politice de creştere a pensiilor publice în luna septembrie, vedem în continuare riscuri semnificative. Mai exact, peisajul politic şi alegerile din decembrie nu oferă vizibilitate asupra a ceea ce urmează să se întâmple în economie”, se arată în raportul S&P.

Totodată, analiştii S&P prognozează o scădere economică de 5,5% în 2020 (faţă de prognoza de dinainte criza coronavirusului, de 3,5% creştere economică). Estimarea este mai pesimistă decât cea a Guvernului, care crede că economia va scădea cu 1,9% în 2020.