Confidenţialitate

Ciolacu: Circul pierzătorilor nu mai pleacă din oraș!

Liderul PSD comentează impasul negocierilor politice dintre formațiunile de dreapta.

“Circul pierzătorilor nu mai pleacă din oraș! Mai nou, subsemnatul Orban se autopropune iarăși premier, o funcție din care a plecat acum o săptămână de incompetent ce a fost în gestionarea pandemiei și a economiei”, a scris Marcel Ciolacu, miercuri, pe Facebook.

„Nu, subsemnatule Orban! Tu nu mai poți avea nicio funcție în statul român. Nu o meriți! Oamenii mor pe capete, în timp ce voi, inconștienților, continuați să vă bateți pe ciolan! Singura soluție este premierul propus de PSD – Alexandru Rafila! Strângeți-vă circul ridicol și plecați odată acasă! Pierzătorilor!”, a adăugat social-democratul.

Liberalul Ludovic Orban a anunțat că partidul pe care îl conduce va merge la negocierile pentru formarea unei coaliții de guvernare cu două variante. Cea dintâi este cu Florin Cîțu propus pentru funcția de premier și Ludovic Orban, la conducerea Camerei Deputaților. A doua variantă presupune ca Ludovic Orban sî fie premier, iar Florin Cîțu să preia conducerea Senatului.