Jackie Evancho, care a devenit cunoscută publicului larg după ce a participat în emisiunea-concurs ”America’s Got Talent”, va interpreta imnul naţional american la ceremonia prin care Donald Trump va fi învestit în funcţia de preşedinte al Statelor Unite, potrivit BBC.
Adolescenta americană, în vârstă de 16 ani, s-a declarat ”încântată” de faptul că a fost invitată să cânte la ceremonia de pe 20 ianuarie.
Potrivit unor zvonuri rămase deocamdată neconfirmate, tenorul italian Andrea Bocelli şi rapperul american Kanye West au fost, de asemenea, invitaţi să participe la acel eveniment.
Jackie Evancho este o cântăreaţă americană, născută pe 9 aprilie 2000 în oraşul Pittsburgh din statul Pennsylvania. A devenit cunoscută cu ocazia participării la cea de-a cincea ediţie a concursului ”America’s Got Talent”, la vârsta de 10 ani, în care s-a clasat pe locul al doilea.
Odată cu lansarea primului ei album, ”O Holy Night”, Jackie Evancho a devenit artista debutantă cu cele mai mari vânzări de albume în Statele Unite în anul 2010. Pe lângă performanţele ei vocale remarcabile, Jackie cântă la vioară şi la pian şi îşi compune singură cântecele.
Tânăra artistă americană a lansat deja un EP şi şase albume de studio şi a anunţat că va lansa în 2017 un nou material discografic cu piese originale.