România va participa pentru prima dată la Jocurile Olimpice Invictus, olimpiada militarilor răniți în teatrele de operații, în perioada 23-30 septembrie, în Toronto, Canada, la șapte discipline sportive.
Pe lângă cei 15 titulari, echipa militarilor din România este completată de mai multe rezerve. Europa FM vă prezintă poveștile lotului complet cu care România va lua parte, în premieră, la Jocurile Olimpice Invictus.
Plt. IONUȚ BUTOI, încadrat la Baza de Instruire pentru Apărare CBRN Câmpulung Muscel
A fost rănit în anul 2008, în Afganistan. În urma exploziei unui dispozitiv exploziv improvizat, militarul a fost la un pas de a-şi pierde viaţa. Și-a fracturat coloana, a rămas paralizat de la brâu în jos, a făcut diabet din cauza stresului fiind acum dependent de insulină. Se antrenează pentru probele de tir cu arcul, haltere și înot.
În timp ce executa o misiune de patrulare pe autostrada Qalat – Kandahar, TAB-ul în care se afla a a fost aruncat în aer de suflul unui dispozitiv exploziv improvizat. Militarul făcea parte din Batalionul 30 Vânători de Munte „Dragoslavele“.
Plt. adj. pr. EUGEN MĂNĂILĂ încadrat la Batalionul 620 Operații Speciale Buzau
A fost rănit în anul 2010, în Afganistan, suferind un traumatism la membrul inferior drept. A suferit şase operații și a petrecut şase luni într-un scaun cu rotile. Acum are momente în care nu-şi poate controla deloc membrele. Se antrenează pentru probele de ciclism, haltere și tir cu arcul.
Pe timpul unei misiuni cu Batalionul 33 Manevră dislocat în Afganistan, autovehicul tip HMMWV în care se afla, executa o misiune de patrulare pe autostrada A1, Kabul-Kandahar. Mașina de luptă în care se afla a trecut peste un dispozitiv exploziv improvizat, la aproximativ 20 km sud-vest de Qalat, în provincia Zabul. Militarul a fost transportat de urgență cu un elicopter de evacuare medicală la spitalul din baza Lagman, unde a fost supus unei intervenții chirurgicale, ulterior fiind transportat la spitalul militar din Kandahar.
Plt.adj. COSTINEL SLĂNICEANU, încadrat la Baza de Instruire pentru Apărare CBRN Câmpulung Muscel
A fost rănit în anul 2006, în Afganistan. În urma exploziei unui dispozitiv exploziv improvizat a fost grav rănit, a stat o lună în comă, 6 luni în spital și a suferit 14 operații, în prezent nu mai are un picior,și-a pierdut vederea la un ochi iar chipul său încă mai poartă urme de schije. Se antrenează pentru a reprezenta România la Invictus Games pentru probele de ciclism și tir cu arcul.
În timpul unei misiuni din cadrul unui detaşament Forțelor pentru Operații Speciale, primul transportor amfibiu blindat, dintr-o coloană de patru autovehicule, care efectua o misiune de patrulare a declanșat un dispozitiv exploziv improvizat la aproximativ 20 kilometri de Kandahar. În incident caporalul Dragusanu şi-a pierdut viaţa, iar alţi patru militari printre care și plt.adj. Costinel Valerica Slăniceanu au fost grav răniti.
Plt.adj.pr. COSTEL STANCIU, încadrat la Batalionul 630 Parașutiști Bacău
A fost rănit în anul 2012, în Afganistan în urma exploziei unui dispozitiv exploziv improvizat. Chiar dacă are o proteză la piciorul drept, se pregătește pentru a reprezenta România la Invictus Games pentru probele de ciclism și haltere.
Pe timpul executării unei misiuni în cadrul uni detaşament al Forțelor pentru Operatii Speciale în Afganistan, s-a produs deflagraţia unui dispozitiv exploziv improvizat, în urma căruia militarul a fost grav rănit. După acordarea primului ajutor la faţa locului, acesta a fost transportat imediat la spitalul din bază pentru îngrijiri medicale şi tratament de specialitate.
Plt. MARIAN NICULA, încadrat la Batalionul 49 Apărare CBRN Pitești
A fost rănit în anul 2011, în Afganistan. În ciuda interventiilor chirurgicale acum are 3 schije in spatele globului ocular si vede doar 5 % cu ochiul stang. Se antrenează pentru probele de atletism, ciclism și haltere.
În urma unui schimb de focuri cu insurgenții talibani, subofiţerul a fost lovit de schije suferind un traumatism la ochiul stâng. A fost transportat la spitalul militar din Kandahar, unde i s-au acordat îngrijiri medicale, ulterior fiind evacuat la spitalul din Germania unde a fost supus mai multor interventii chirurgicale. Militarul făcea parte din Batalionul 495 Manevră, dislocat în provincia Zabul.
Col. AUGUSTIN PEGULESCU este comandant al Centrului Militar Zonal Timiş
A fost rănit în anul 2009 în Afganistan. Are piciorul stâng amputat şi se antrenează pentru proba de canotaj în sală, la simulator.
În anul 2009 a făcut parte dintr-un element de comandă, control şi misiune în Afganistan, provincia Zabul. Pe timpul unei misiuni maşina în care se afla a inițiat un dispozitiv exploziv improvizat.
Col. (Rtr.) DORIN PETRUȚ
A fost rănit în anul 2007, în Irak. Are în piciorul stâng, de la genunchi la gleznă, o tijă din titan, prinsă cu cinci şuruburi. Se antrenează pentru proba de tir cu arcul.
Pe 11 septembrie 2007, în Irak, tabăra în care se afla a fost atacată cu rachete. Lt.-col. Dorin Petruţ, maiorul Iulian Daniliuc şi colonelul britanic Allan Brown erau lângă maşină în momentul în care au auzit zgomotul specific al proiectilului care se apropia. Locotenent-colonelul Dorin Petruţ, a apucat să-l împingă la pământ pe colonelul Brown care a scăpat neatins de explozie, însă militarul român nu a avut același noroc fiind rănit grav la piciorul stâng.
Mr. NICOLAE GRIGORE, încadrat la Detaşamentul de securitate pază şi intervenţie al Ministerului Apărării Naţionale din București
A fost rănit în anul 2007, în Afganistan. În urma incidentului a suferit plăgi tăiate la umărul stâng și arsuri usoare la nivelul toracelui. Se antrenează pentru probele de înot, atletism, volei și haltere.
Pe timpul misiunii Batalionului 33 Vânatori de Munte “Posada” din Afganistan, plutonul locotenentului Nicolae Grigore a fost chemat să intervină în sprijinul unei patrule americane prinsă într-o ambuscadă de către insurgenţi. Deplasându-se către aceasta, primul transportor amfibiu blindat din patrula românească a iniţiat un dispozitiv exploziv improvizat.
În urma incidentului mecanicul conductor, sergentul major Aurel Marcu, şi-a pierdut viaţa şi alţi patru militari au fost raniti.
Mr. LAURENȚIU ȘERBAN, încadrat la Componenta pentru operaţii speciale București
A fost rănit în anul 2006, în Afganistan. În urma exploziei unui dispozitiv exploziv improvizat a rămas fară piciorul drept de la genunchi. Se antrenează pentru probele de atletism și înot.
Pe timpul executării unei misiuni, TAB-ul din fața vehicolului în care se afla a călcat pe un dispozitiv explozibil improvizat și a luat foc. În încercarea de a-și salva camarazi a iniţiat un dispozitiv explozibil improvizat.
Cpt. DĂNUȚ NICOLA, încadrat la Comandamentul Brigăzii 18 cercetare supraveghere „Banat”, din Timişoara
A fost rănit în anul 2007, în Irak. În urma incidentului a fost operat fiindu-i scoase schije din zona abdomenului. A avut de asemenea și o fractură de piramidă nazală și arsuri pe 5% din suprafața corpului. Se antrenează pentru proba de volei
Pe timpul executării unei misiunii de patrulare, transportorul amfibiu blindat, în care se afla a luat foc ca urmare a deflagrației unui dispozitiv exploziv improvizat.
Lt. CIPRIAN IRICIUC, încadrat la Batalionul 17 Vânatori de Munte “Dragoş Vodă” Vatra Dornei
A fost rănit în anul 2015, în Afganistan. În urma incidentului a rămas cu o schijă în plămân. Se antrenează pentru probele de atletism și canotaj în sală la simulator.
Pe timpul unei misiuni de patrulare în aria de responsabilitate o mașină capcană a explodat. În urma atacului, au rezultat 3 militari răniți.
Plt. adj. MIHAI ION TOMA încadrat la Şcoala militară de maiştri militari şi subofiţeri a Forţelor Terestre “Basarab I” din Piteşti
A fost rănit în anul 2011, în Afganistan. În urma incidentului cotul drept al militarului a fost distrus – redoare articulară. Se antrenează pentru probele de ciclism și tir cu arcul.
În timp ce se afla în misiune, cu Batalionul 2 Infanterie, minerollerul(dispozitiv montat în faţa maşinii de luptă pentru a iniţiat DEI-urile) unui autovehicul de luptă blindat, tip MRAP, care se afla pe suport, s-a desprins aruncându-l pe militar în cot.
Plt.adj. MIHAI SBUGHEA, încadrat la Batalionul 300 Infanterie Mecanizata”Sf. Andrei Galați
A fost rănit în anul 2008, în Afganistan. În urma incidentului a suferit o fractură la mâna dreaptă, fiind transportat de urgență la spitalul din Kandahar. Se antrenează pentru probele de ciclism,tir cu arcul, haltere și volei.
Pe timpul misiuni Batalionul 300 Infanterie “Sfântul Andrei”, dislocat în Afganistan, aflându-se într- o misiune de patrulare pe autostrada Qalat-Kandahar transportorul amfibiu blindat în care se afla militarul a trecut peste un dispozitiv exploziv improvizat.
Plt.adj. IOSIF LUCA, încadrat la Batalionul 528 Cercetare Brăila
A fost rănit în anul 2006, în Afganistan. În prezent militarul are schije intercostale și schije în gamba dreaptă. Se antrenează pentru probele de volei și canotaj în sală, la simulator.
La întoarcerea dintr-o misiune de patrulare, transportorul amfibiu blindat de cercetare în care se afla a iniţiat un dispozitiv exploziv improvizat provocându-i rănirea cu schije.
Plt.adj. FLORIN BOLOVAN, încadrat la Spitalul Militar de Urgență ,,Alexandru Gafencu”, Constanța
A fost rănit în anul 2006, în Afganistan. În urma incidentului a suferit tasarea a patru vertebre lombare. Se antrenează pentru probele de tir cu arcul și ciclism.
Transportorul amfibiu blindat în care se afla a fost avariat de un dispozitiv exploziv, pe timpul executării unei misiuni de patrulare la aproximativ 30 kilometri sud-est de baza din Kandahar. Militarul se afla în misiune în cadrul Batalionului 341 Infanterie „Rechinii Albi”.
Plt.adj. (R) FLORIN VUȚĂ
A fost rănit în anul 2004 în IRAK. În urma incidentului a suferit o operaţie pe coloană, care a durat 12 ore. Medicii i-au găsit în zona lombară trei vertebre rupte şi i le-au îmbrăcat într-o proteză de titan. Se antrenează pentru probele de canotaj în sală, tir cu arcul și înot.
Plt.maj. MARIUS BARBU, încadrat la Batalionul 208 Infanterie Focșani
A fost rănit de schije, în anul 2008, în Afganistan în urma unui atac cu armament ușor și aruncătoare de grenade. Se antrenează pentru probele de ciclism, volei și tir cu arcul.
Militarul făcea parte din Batalionul 300 Infanterie “Sfântul Andrei”. În același incident Marius Covrig şi-a pierdut viaţa, iar alţi doi militari au fost răniți.
Plt.maj. IONEL BIDA, încadrat Spitalul Militrar de Urgență ,,Alexandru Gafencu” Constanța
A fost rănit în anul 2010, În Afganistan. În urma incidentului a suferit o fractură multiplă a tibiei drepte. Se antrenează pentru probele de înot, haltere, volei și tir cu arcul.
Pe timpul misiunii Echipei Operaţionale de Consiliere şi Legătură (OMLT), dislocată în provincia Zabul din Afganistan, echipa mixtă româno-afgană în care se afla a fost atacată de insurgenţi cu foc de infanterie în timp ce executa o misiune de patrulare la 40 km NV de Qalat, în provincia Zabul.
Plt.maj. IULIAN CĂPĂȚÂNĂ, încadrat la Batalionul 348 Artilerie Antiaeriană “Dobrogea”, Murfatlar
A fost rănit în anul 2012, în Afganistan. În urma incidentului a suferit o fractură la nivelul piciorului drept. Se antrenează pentru probele de tir cu arcul și haltere.
Pe timpul unei misiuni de patrulare, vehiculul în care se afla a trecut peste un dispozitiv exploziv improvizat . Trei militari din cadrul Batalionului 280 Manevră, au fost răniți grav.
Plt.maj. IRINEL MATEI, încadrat la Baza de Instruire pentru Apărare CBRN Câmpulung Mușcel
A fost rănit în anul 2008, în Afganistan. În urma incidentului suferit un politraumatism cranio-cerebral. Se antrenează pentru probele de ciclism, tir cu arcul și înot.
Aflat într-o misiune de patrulare pe Autostrada A1 din Afganistan, la aproximativ 20 de kilometri de Qalat, transportorul amfibiu blindat în care se afla a iniţiat un dispozitiv exploziv improvizat. Au fost răniţi patru militari şi sergentul major Alexandrescu Dragoş Traian și-a pierdut viaţa.
Plt.maj. DANIEL NOVAC, încadrat la Batalionul 528 Cercetare Brăila
A fost rănit în anul 2006, în Afganistan. În urma incidentului militarul a suferit deplasarea a 6 vertebre. Se antrenează pentru probele de ciclism, canotaj în sală, la simulator, volei și tir cu arcul.
Transportorul amfibiu blindat în care se afla a fost avariat de un dispozitiv exploziv, pe timpul executării unei misiuni de patrulare la aproximativ 30 kilometri sud-est de baza din Kandahar.
Plt. maj. NICUȘOR BICA, încadrat la Centrul de Instrucție pentru Luptă al Forțelor Terestre ,,Getica” Cincu
A fost rănit în anul 2011, în Afganistan. A rămas cu leziuni la ochiul stâng, acuitatea vizuală fiind de până la 10%. Se antrenează pentru proba de ciclism.
Pe timpul unei misiuni de cercetare terestră pentru securizarea unei căi de acces, s-a produs deflagraţia unui dispozitiv exploziv improvizat. În urma suflului exploziei, i-au fost afectaţi ochii, fiind necesară intervenţia echipei medicale şi evacuarea acestuia la Spitalul Militar din Kandahar.
Plt. maj. DUMITRU PARASCHIVA, încadrat la Centrul de Instruire pentru Infanterie și Vânători de Munte “Constantin Brâncoveanu” Făgăraș
A fost rănit în anul 2009, în Afganistan. A suferit un traumatism cranio-cerebral şi a stat aproape două luni în comă indusă. Se antrenează pentru probele de canotaj în sală la simulator, haltere, atletism și ciclism.
Pe timpul unei misiuni de intervenţie rapidă, aflat într-o patrulă mixtă, împreună cu o echipă genistică americană, autovehiculul uşor blindat de tip Humvee, în care se afla, a trecut peste un dispozitiv exploziv improvizat. Militarii au fost atacaţi concomitant, cu focuri de armament uşor de infanterie şi lovituri de aruncător de grenade antitank. Militarul făcea parte din Batalionul 30 Vânători de Munte “Dragoslavele”.
Plt. CĂTĂLIN PÂRVU, încadrat la Comandamentul Garnizoanei București
A fost rănit în anul 2011, în Afganistan. În urma incidentului a fost rănit la cap, faţă şi coloană fiind diagnosticat cu comoţie cerebrală de gradul 1. Se antrenează pentru probele de ciclism, tir cu arcul, înot și atletism.
În timp ce executa o misiune de patrulare, autovehiculul blindat tip MRAP în care se afla a trecut peste un dispozitiv exploziv improvizat. Militarul făcea parte din plutonul de poliție militară al Batalionul 495 Manevră dislocat în Afganistan,
Plt. ANGEL ILOVAN, încadrat la Batalionul 405 Sprijin Logistic “Nasaud”, Bistrița
A fost rănit în anul 2010, în Afganistan. În urma incidentului a fost rănit în zona feței, toracelui și a mâinilor. Se antrenează pentru probele de ciclism, înot, atletism, canotaj în sală, la simulator și volei.
În timp ce executa o misiune de patrulare, vehiculul în care se afla a trecut peste un dispozitiv exploziv improvizat. Militarului ia fost acordat primul ajutor, după care a fost transportat cu un elicopter de evacuare medicală la Spitalul Militar din Kandahar, apoi la un spital militar din Germania. Militarul se afla în misiune cu Batalionul 812 Manevră “Şoimii Carpaţilor’’, dislocat în Afganistan
Plt. EMIL COJOCARU, încadrat la Batalionul 469 Logistic Iași
A fost rănit în anul 2009, în Afganistan. În urma incidentului a suferit răni în zona feței. Se antrenează pentru proba de tir cu arcul.
Pe timpul misiunii din Afganistan a Batalionului 280 Manevră, în urma unui atac insurgent cu rachete şi armament portabil de infanterie asupra bazei române din Qalat au fost răniți militari români.
Plt. PETRE CRISTIAN STOICA, încadrat la Batalionul 30 Vânători de Munte Câmpulung Mușcel
A fost rănit în anul 2015, în Afganistan. A suferit fracturi ale oaselor nazale, perforarea timpanelor și cefalee cronică postraumatică. Deși rănit fiind Plutonierul Stoica Cristian a acordat primul ajutor medical altor doi colegi răniți și ei în același incident. Se antrenează pentru proba de atletism.
Aflați într-o misiune la aproximativ opt kilometri sud-est de Baza militară Kandahar, o mașină-capcană a explodat în apropierea militarilor români. În urma exploziei militarii au fost răniți.
Plt. Hamza Doru, încadrat la Batalionul 300 Infanterie Mecanizată ,,Sf.Andrei” Galați
A fost rănit în anul 2008. în Afganistan. În urma incidentului o schijă de 2 cm lungime și 1cm lățime ia rămas înfiptă în obrazul stâng, fiind transportat de urgență la spitalul din Kandahar .Se antrenează pentru probele de atletism, ciclism și canotaj.
Pe timpul misiuni Batalionului 300 Infanterie ,, Sfântul Andrei”, dislocat în Afganistan, aflându-se într-o misiune de patrulare pe autostrada Qalat-Kandahar transportorul amfibiu blindat în care se afla a trecut peste un dispozitiv exploziv improvizat.
Sg. BOGDAN DRAGOMIR, încadrat la Batalionul 620 Operații Speciale Buzău
A fost rănit în anul 2016, în Afganistan. Militarul a fost împușcat în umărul drept în urma unui atac cu armament ușor. Se antrenează pentru probele de atletism, ciclism, tir cu arcul, înot și haltere.
Pe timpul unei misiuni de instruire a poliţiştilor afgani, insurgenţi care purtau uniforma forţelor de securitate afgane au deschis focul în timpul instruirii rănind grav trei militari români. Militarilor li s-a acordat primul ajutor la fața locului și, ulterior, au fost transportați la cel mai apropiat spital militar, însă plutonierul Iulian Dumitrescu şi sergentul Adrian Vizireanu nu au mai putut fi salvaţi.
Cap. IONEL ALEXE, încadrat la Batalionul 280 Infanterie Focșani
A fost rănit în anul 2011, în Afganistan. Militarul a suferit leziuni la nivelul antebrațului stâng, cotului drept, la nivelul toracelui și la nivelul genunchilor. Se antrenează pentru probele de tir cu arcul și haltere.
În timp ce executa o misiune de patrulare, vehiculul în care se afla a trecut peste un dispozitiv exploziv improvizat, care a aruncat mașina în aer și a provocat rănirea gravă a trei militari din cadrul Batalionului 280 Manevră.
Cap. EUGEN PĂTRU, încadrat la Centrul 84 Mentenanță București
A fost rănit în anul 2014, în Afganistan. În urma incidentului militarul a rămas fără muşchi la ambele gambe şi cu o paralizie completă la nervul sciatic. Se antrenează pentru probele de ciclism, înot, canotaj, haltere, tir cu arcul.
Militarul executa o misiune de patrulare, pe autostrada A1, când a avut loc un atac sinucigaş cu un autovehicul încărcat cu exploziv. Acesta a intrat direct în maşina de luptă în care se afla militarul provocând decesul plutonierul major Claudiu Constantin Vulpoiu și rănirea altor cinci militari. În timpul incidentului se afla în misiune cu Batalionul 20 Manevră.
Cap. MARIAN CĂNUCI, încadrat la Batalionul 20 Infanterie Craiova
A fost rănit în anul 2014, în Afganistan la mâna stângâ și coloană. A rămas cu semipareză la mâna stângă și sensibilitate la coloană. Se antrenează pentru proba de atletism.
Militarul executa o misiune de patrulare, pe autostrada A1, când a avut loc un atac sinucigaş cu un autovehicul încărcat cu exploziv, acesta a intrat direct în maşina de luptă în care se afla militarul provocând decesul plutonierul major Claudiu Constantin Vulpoiu și rănirea altor cinci militari. Militarul făcea parte din Batalionului 20 Manevră.
Cap. VALENTIN CIOLAN, încadrat la Batalionul 49 CBRN din Piteşti
A fost rănit în anul 2015, în Afganistan. În urma incidentului a fost rănit la nivelul pulpei piciorului stâng rămânând fără muşchi şi i-a fost lezat nervul de la nivelul genunchiului. Se antrenează pentru probele de ciclism, haltere, înot și haltere.
Pe timpul executării unei misiuni de patrulare, la aproximativ opt kilometri sud-est de Baza militară de la Kandahar, o mașină-capcană a explodat provocând rănirea a patru militari. În urma incidentului, militarilor li s-a acordat primul ajutor la faţa locului şi au fost transportaţi la spitalul din Kandahar. Militarul făcea parte din Batalionul 33 Manevră.
Europa FM susține echipa României la Jocurile Invictus! Fă-o și tu!
Puteți susține printr-o donație participarea României la Jocurile Olimpice Invictus Toronto 2017. Conturile dedicate exclusiv acumulării de fonduri pentru proiectul „INVICTUS”, deschise de Asociația de Caritate din Armata României – „CAMARAZII”, la BCR București, sector 5, Sucursala Izvor:
Cont EURO: RO63RNCB0081101381270002
Cont RON: RO68RNCB0081101381270009
Puteți dona orice sumă în contul echipei și puteți ajuta la promovarea participării echipei României dând share acestui mesaj.
Banii vor fi folosiți pentru achiziționarea de echipamente medicale și sportive necesare participării la competiție (De exemplu, o proteză de alergare, care costa aproape 11.000 de euro și biciclete hand bike care costă fiecare 5.000 de euro).