O tânără democrată din statul american Hawai, Tulsi Gabbard a anunțat că vrea să candideze la alegerile prezidențiale din SUA din 2020. Anunțul oficial îl va face săptămâna viitoare, a spus ea.
În vârstă de 37 de ani, Tulsi Gabbard a fost a fost militar de carieră. A intrat în politica locală din Hawai, foarte tânără și a fost prima femeie originară din Samoa şi primul parlamentar de religie hindusă care a ajuns în Camera Reprezentanţilor a Congresului SUA, în 2013.
Cea care asipră la functia de presedinte american, a fost criticată pentru că s-a întâlnit cu preşedintele sirian Bashar Al-Assad în plin război civil. Ea a subliniat că a încercat doar să ajute la găsirea unei soluţii la conflictul sângeros.
Dacă va fi aleasă în funcţia de la Casa Albă, Tulsi Gabbard va fi cel mai tânăr preşedinte al SUA.
Candidaţii se anunţă a fi foarte numeroşi de partea democrată pentru a încerca să-l înlăture pe republicanul Donald Trump de la Casa Albă în 2020.