Sfântul Ioan Botezătorul, cel care l-a botezat pe Iisus Hristos în apa Iordanului, este sărbătorit de aproape 2 milioane de români, majoritatea bărbați, potrivit Ministerului Afacerilor Interne (MAI).
Sărbătoarea Sfântului Proroc Ioan Botezătorul și Înaintemergătorul Domnului are loc a doua zi după Bobotează, pe 7 ianuarie.
Sfântul Ioan Botezătorul s-a născut în cetatea Orini, în familia preotului Zaharia. Elisabeta, mama sa, era descendentă a seminţiei lui Aaron.
Naşterea prorocului Ioan s-a petrecut cu şase luni înaintea naşterii lui Iisus. Naşterea sa a fost vestită de îngerul Gavriil lui Zaharia, în timp ce acesta slujea la templu. Pentru că nu va da crezare celor vestite de îngerul Gavriil, Zaharia va rămâne mut până la punerea numelui fiului său.
Există o lungă perioadă din viaţa Sfântului Ioan Botezătorul despre care nu avem informaţii. Cunoaştem că s-a retras în pustiu, unde a dus o viaţă de aspre nevoinţe, până în momentul în care a primit porunca să înceapă să predice.
Rolul lui Ioan nu a fost doar acela de a pregăti poporul pentru venirea lui Hristos, ci şi acela de a-L descoperi lumii pe Mesia, Fiul lui Dumnezeu.
Sfântul Ioan Botezătorul a îndemnat la pocăinţă şi botez pentru ispăşirea păcatelor.
Potrivit sfintei scripturi, mesajul principal al predicilor lui Ioan Botezătorul a fost ”Pocăiţi-vă, că s-a apropiat împărăţia cerurilor!”.
Predicatorul ascet a activat numai în preajma râului Iordan, acolo unde l-a botezat şi pe Iisus. După botezul Domnului în Iordan, cuvintele lui Ioan Botezătorul au fost: “Am văzut Duhul coborându-se din cer ca un porumbel şi a rămas peste el”.