Ultimul eveniment public la care a participat a fost ceremonia de la Palatul Cotroceni, care a avut loc în 17 martie.
Seniorul liberal a fost decorat de preşedintele Iohannis cu Ordinul “Steaua României” în grad de ofiţer, fiind al treilea preşedinte care i-a oferit o distincţie, după Ion Iliescu şi Traian Băsescu.
El a luat parte, tot în luna martie, şi la Consiliul Naţional de Coordonare al PNL, unde liberalii au stabilit calendarul şi regulile alegerilor interne din partid.
„Sunt membru al PNL de 80 de ani. Împreună cu tatăl meu am trăit 100 de ani în acest partid. Nimic nu mi-a putut clinti sau mişca în vreun fel adeziunea la el şi încrederea în el. Abia aştept momentul în care să felicit pe următorul preşedinte, pe noul preşedinte al PNL, să-l asigur de sprijinul meu şi să vă asigur pe toţi care luptăm pentru victoria PNL”, le-a spus seniorul liberal mai tinerilor săi colegi.
Mircea Ionescu Quintus s-a născut pe 18 martie 1917, într-o familie de vechi liberali. Tatăl său, Ion Ionescu Quintus, a deţinut nu mai puţin de nouă mandate de parlamentar din partea PNL, iar fiul i-a urmat atât în cariera de jurist, cât şi în afinitatea politică pentru liberalism.
În 1917, la un an după intrarea României în Primul Război Mondial şi după ce întreaga administraţie politică românească s-a retras la Iaşi, familia Quintus era refugiată în Ucraina, la Herson, oraş unde s-a născut şi Mircea Ionescu Quintus.
În perioada interbelică, a dus mai departe tradiţia de familie şi a urmat Facultatea de Drept a Universităţii din Bucureşti. După absolvire, din 1938, devine avocat.
Îşi amintea exact ziua în care a devenit liberal, mai mult din întâmplare. Student fiind, pe 25 aprilie 1936 a fost rugat să rostească un discurs cu ocazia dezvelirii în oraşul său, Ploieşti, a bustului lui I.G. Duca, fostul premier liberal asasinat de legionari în 1933 pe peronul gării din Sinaia. Avea doar 19 ani, dar a rămas fidel Partidului Naţional Liberal vreme de peste opt decenii.
Mircea Ionescu Quintus spunea că i-a avut ca mentori pe Nicolae Iorga şi pe Gheorghe Tătărăscu, despre cel din urmă spunând că a fost cel care a reuşit să-l ţină departe de Mişcarea Legionară, atât de la modă printre tinerii şi intelectualii din perioada interbelică.
În al Doilea Război Mondial a luptat iniţial pe frontul de est, ajungând până la Cotul Donului, iar ulterior, după ce România a întors armele împotriva Germaniei naziste, Quintus a ajuns până în Cehoslovacia, în Munţii Tatra.
În 1947 s-a căsătorit cu Viorica, alături de care a trăit până la sfârșitul vieții şi care i-a fost alături la toate activităţile sale politice, deoarece şi ea este membră PNL din 1945, provenind, de asemenea, dintr-o familie cu tradiţie liberală.
Pentru că nu a renunţat la convingerile liberale, Quintus a suferit represaliile regimului comunist îndreptate împotriva membrilor partidelor istorice. A stat mai mulţi ani în lagăre, inclusiv la Canalul Dunăre – Marea Neagră, perioadă din care şi-l aminteşte pe părintele Galeriu despre care a spus că ar trebui trecut în rândul sfinţilor.
În 1954, când a fost eliberat de la Canal, a fost racolat de Securitate. A spus ulterior că nu a avut puterea să refuze fosta poliţie politică a regimului comunist, dar că nu a deranjat pe nimeni prin declaraţiile date Securităţii. În 2000, pe când Mircea Ionescu Quintus era preşedintele Senatului, CNSAS a făcut public faptul că fusese informator al Securităţii. A contestat decizia, iar doi ani mai târziu instanţa a decis că liberalul nu a făcut poliţie politică.
După Revoluţia din 1989, Quintus a revenit în prim-planul scenei politice. S-a înscris în proaspăt reînfiinţatul Partid Naţional Liberal, iar în 1990 a intrat în Camera Deputaţilor pe listele partidului.
Din octombrie 1991 şi până în noiembrie 1992 a fost ministru al Justiţiei în Guvernul Stolojan.
În februarie 1993, la câteva luni după dezastrul PNL de la alegerile parlamentare, când formaţiunea a ratat intrarea în Parlament în urma deciziei preşedintelui Radu Câmpeanu de a scoate partidul din CDR, Quintus îl contracandidează pe acesta din urmă la Congresul de la Braşov şi câştigă preşedinţia PNL, funcţie în care rămâne vreme de opt ani, până în 2001.
În 1996, când PNL a intrat din nou în Parlament și este ales senator de Prahova şi reuşeşte să-şi reînnoiască mandatul şi la alegerile din 2000.
Din 2002 a fost preşedinte de onoare al Partidului Naţional Liberal, fiind de multe ori un factor de echilibru între taberele din interiorul PNL.
Mircea Ionescu Quintus a fost scriitor, membru al Uniunii Scriitorilor, el publicând mai multe volume de epigrame.
Una dintre acestea a rostit-o anul trecut pe scenă, cu ocazia aniversării a 99 de ani: ”Spre suta anii se adună / Ca prin păduri, semeţii brazi / Şi s-or găsi destui să spună / Ce mai înseamnă suta azi?”.
