Poliția austriacă investighează moartea suspectă a cinci persoane în staţiunea de schi Kitzbuehel din regiunea Tirol, situată în vestul Austriei, a informat duminică poliția regională.
Crimele au avut loc peste noapte, a declarat un purtător de cuvânt al poliției regionale din Tirol.
Suspectul a fost reținut, a informat agenția austriacă de presă APA, citând poliția.
Presa locală, citând informațiile oferite de poliție, a comunicat că făptașul era un bărbat de 25 de ani care a intrat în casa familiei fostei sale iubite și a împușcat cinci persoane – tânăra și noul ei iubit, precum și pe părinții și fratele ei.
Ulterior, bărbatul a mers la poliție și a mărturisit crimele, relatează presa locală.