Confidenţialitate

5 cadre medicale de la Spitalul Marie Curie au coronavirus | AUDIO

Cinci cadre medicale de la Spitalul de copii Marie Curie din București au fost depistate cu coronavirus.

Întreg personalul medical, dar și copiii internați în secția respectivă și părinții lor au fost testați, iar rezultatele sunt negative, a spus – la Europa FM – Carmen Morariu, medic epidemiolog în cadrul Spitalului Marie Curie.

“Au fost identificate un număr de cinci cadre medicale. Personalul a fost internat în urma testării. S-au luat toate măsurile de curățenie, dezinfecție, nu s-au mai făcut internări. Copiii au fost testați, rezultatele sunt negative”, ne-a declatat doctorul.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Cele 5 cazuri de COVID-19 de la spitalul Marie Curie din Capitală au fost depistate la testarea care se face periodic personalului medical.

Grupul de Comunicare Strategică a raportat, marți, alte 250 de infecții cu SARS-CoV-2.

Bilanţul epidemiei a ajuns la 22.415 de cazuri de SARS-CoV-2.

Dintre acestea, 16.071 au fost declarate vindecate, în creștere cu 254.

Numărul deceselor a urcat la 1.437.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 573.638 de teste, cu 9.360 mai multe decât luni.