Confidenţialitate

CIA dezvăluie documentele confiscate la uciderea lui Osama ben Laden

CIA a făcut publice importante arhive ale lui Osama ben Laden, confiscate în raidul american din 2011, în cursul căruia liderul Al-Qaida a fost ucis.

Această publicare „le dă americanilor oportunitatea să afle mai multe despre planurile şi modul de funcţionare ale acestei organizaţii teroriste”, a declarat directorul Agenţiei Centrale americane de Informaţii (CIA), Mike Pompeo.

CIA a postat online, miercuri, aproximativ 470.000 de fişiere confiscate în mai 2011, când armata americană l-a împuşcat pe ben Laden, care a scăpat, cu zece ani mai înainte, intervenţiei Statelor Unite în Afganistan.

„Aceste documente vor răspunde anumitor întrebări pe care le avem în continuare despre leadershipul Al-Qaida”, susține cercetătorul Fundației pentru Apărare și Democrație (FDD), Bill Roggio.

Într-un studiu al FDD se arată că Teheranul a propus antrenament, bani şi arme „fraţilor saudiţi” din Al-Qaida, cu condiţia ca ei să atace interese americane în regiunea Golfului Persic.

Fişierele relevă totodată dezacorduri aprige între iranieni şi jihadiştii din reţeaua sunnită.

Însă, publicarea acestor documente şi analiza lor de către FDD îi lasă sceptici pe unii observatori de la Washington.

Aceste documente „nu ne spun nimic în plus faţă de ceea ce ştiam deja”, a dat asigurări Ned Price, un fost consilier al fostului preşedinte Barack Obama.