Confidenţialitate

CHINA: Bilanțul coronavirusului, în continuă creștere

Autoritățile chineze au actualizat la 25 de morţi şi peste 800 de îmbolnăviri, vineri, bilanţul epidemiei provocate de un noul coronavirus.

Alte peste o mie de cazuri suspectate sunt în analiză.

34 de pacienţi “vindecaţi” au putut părăsi, între timp, spitalele, relatează Agerpres, citând AFP.

Epidemia a izbunit în oraşul Wuhan, capitala provinciei Hubei, situată în centrul Chinei. Metropola cu 11 milioane de locuitori a fost plasată sub carantină. Transporturile publice au fost suspendate în alte 10 orașe.

În total, circa 20 de milioane de persoane sunt blocate în regiune.

În capitala Beijing, festivitățile de Anul nou chinezesc au fost suspendate.

Joi, Organizaţia Mondială a Sănătăţii a decis să nu declare alertă internaţională în faţa acestui nou coronavirus.

În țările din blocul comunitar nu au fost raportate îmbolnăviri, a anunțat Comisia Europeană. Totuși, 4 persoane din Scoția – care au călătorit în China – sunt supuse testelor.