Confidenţialitate

China a înregistrat primul deces din cauza COVID-19 din ultimele 8 luni | AUDIO

Oficialii chinezi au anunțat primul deces în ultimele luni din cauza COVID-19 și o explozie de infectări la începutul acestui an.

China a refuzat intrarea pe teritoriul său a doi membri ai echipei de experţi OMS. Motivul invocat de autoritățile chineze: au avut test pozitiv pentru anticorpi COVID-19.

Cei doi se află încă în Singapore, pentru noi testări. Ceilalţi 13 membri ai echipei Organizației Mondiale a Sănătății au ajuns în orașul Wuhan.

Cu toții, inclusiv cei aflați acum în Singapore, au avut rezultate negative înainte de a începe misiunea. Totul se întâmplă în timp ce China anunță, pentru prima dată în 8 luni, un nou deces din cauza COVID-19.

Decesul a avut loc în provincia Hebei, a declarat Comisia Națională de Sănătate, fără a oferi informații suplimentare. În această provincie, mai multe orașe au fost recent izolate după apariția contaminărilor.

China a raportat cea mai mare creștere a cazurilor în mai mult de 10 luni, iar cele mai multe focare sunt concentrate în nord-est.

Noile focare sunt raportate după o perioadă îndelungată cu măsuri de izolare agresive, inclusiv blocaje, coridoare de călătorie și screening-uri în masă.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.
  • Iorgu Ianuși