UPDATE:
Autoritățile chineze au decretat cel mai înalt nivel de alertă în urma cutremurului de 7 grade care a lovit marți regiunea Jiuzhaigou din provincia Sichuan, în nord-vestul Chinei, potrivit Xinhua.
Echipe de salvare au fost trimise în regiunea afectată pentru a demara operațiunile de urgență, potrivit unui comunicat de presă dat de autorități.
Seismul cu magnitudinea de 6,5 care a avut loc marţi seara în China ar putea să se fi soldat cu 100 de morţi şi răniţi, a anunţat că se teme Guvernul chinez, relatează AFP.
Aproximativ 130.000 de case au fost avariate, a anunţat Comisia naţională chineză pentru reducerea impactului catastrofelor într-un comunicat publicat pe site.
Aceste date au la bază o analiză preliminară a seismului care a avut loc într-o zonă izolată a provinciei Sichuan, potrivit aceleiaşi surse.
Provincia Sichuan, unde a avut loc cutremurul, este situată în partea sud-vestică a Chinei, transmite Reuters.
De asemenea, epicentrul acestui cutremur este situat la aproximativ 200 de kilometri nord-vest de localitatea Guangyuan, o metropolă cu aproape 2,5 milioane de locuitori din Sichuan.
Cutremurul s-a produs la o adâncime de 32 de kilometri într-o zonă seismică activă din China.
În urmă cu nouă ani, atunci când un seism cu magnitudinea de 7,9 a lovit localitatea Guangyuan, aproape 5.000 de persoane și-au pierdut viața.
Iar în 2008, aproape 70.000 de persoane şi-au pierdut viaţa în cutremurul devastator din Sichuan.