Confidenţialitate

Chimicalele ne afectează serios sănătatea

Tot ceea ce folosim vrem să dețină un aspect frumos și să fie eficient în același timp. Atunci când cumpărați diverse produse precum jucării, cosmetice, parfumuri, vă gândiți și cum acestea ar putea să vă afecteze sănătatea? Această întrebare apare deoarece trăim într-o lume în care chimicalele făcute de om fac parte din viața noastră, zi de zi.

Substanțele chimice prezente în multe obiecte din jurul nostru reprezintă cel puțin o cauză a multor probleme medicale precum malformații, cancere și boli psihiatrice. Aceste substanțe pot sta, de asemenea, la baza apariției infertilității atât la bărbați, cât și la femei, dar și la dezvoltarea de cancere la copii.

Și acest lucru se întâmplă pentru că poluanții chimici afectează sistemul endocrin al corpului uman, format din glande care secretă hormoni, implicați în buna funcționare a organismului.

Ftalații, din materialele plastice ușoare și flexibile, bisfenolul A, folosit în plasticul din recipientele pentru mâncare și băuturi, inclusiv biberoane și caserole, acestea și multe altele, unele încă nedescoperite, pot ajunge în țesuturi, la nivel celular unde provoacă uneori leziuni ireversibile.

Ne întrebăm uneori cum apare diabetul, cancerul de sân sau de prostată, astmul, obezitatea sau bolile Alzheimer și Parkinson. Există studii care rezumă cauza acestora la folosirea chimicalelor în produsele de îngrijire și în alimentație.

Astfel, trebuie să avem grijă ce cumpărăm, să citim cu atenție ce scrie pe fiecare produs și să respectăm modul de utilizare recomandat. Nu ignorați etichetele! Consumați pe cât posibil alimente proaspete și alegeți produsele cosmetice fără miros puternic.

Atenție, copiii care se joacă pe covorul spălat în exces cu un detergent plin de substanțe toxice sunt mult mai expuși riscului îmbolnăvirii.