Confidenţialitate

Chicago: Autoritățile despăgubesc afro-americanii torturați de poliția locală

Primăria orașului american Chicago a aprobat miercuri alocarea a 5,5 milioane de dolari drept compensații financiare acordate pentru circa 100 de persoane, în cea mai mare parte afro-americani, care fuseseră torturați de poliția sa între anii 1972 și 1991.

Aproape 100 de persoane au fost torturate de fostul șef al poliției Jon Burge pentru a le obține mărturiile.

Cea mai mare parte a victimelor proveneau din cartiere sărace din South Side și primăria a contestat plângerile lor timp de decenii.

“Chicago a făcut un pas istoric pentru a arăta țării și lumii că nu poate exista aici dată de expirare pentru compensarea unor crime atât de odioase ca tortura”, și-a exprimat satisfacția directorul general al Amnesty International SUA, Steven Hawkins.

Potrivit Amnesty, după arestarea lor, suspecții erau obiectul unor abuzuri teribile, inclusiv șocuri electrice asupra organelor genitale și a altor părți ale corpului, ei erau asfixiați, bătuți, chiar supuși unor simulări de execuție — toate acestea însoțite de insulte cu caracter rasist lansate de polițiști care erau toți albi.

Aceste compensații și scuze ieșite din comun au loc într-un moment de tensiune exacerbată în SUA între comunitatea de culoare și poliție, acuzată de violență și rasism.

Manifestații au fost organizate în mai multe mari orașe, unele dintre ele degenerând în violențe, după mai multe drame în cursul cărora afro-americani neînarmați au fost uciși de polițiști.