Liderul PSD a fost chemat astazi de procurori pentru a i se aduce la cunoștință rezultatul unei expertize din dosarul Tel Drum.
Avocații săi au anunțat însă că Liviu Dragnea va lipsi din motive întemeiate.
Documentele ar urma să fie preluate de apărătorii săi în cursul acestei zile.
Liviu Dragnea este anchetat în dosarul Tel Drum pentru fraudă cu fonduri europene.
În Tel Drum, faptele ar fi fost comise în perioada în care Dragnea era preşedinte al Consiliului Judeţean Teleorman, iar dosarul a fost deschis ca urmare a sesizării OLAF (Oficiul european antifraudă).
În dosarul „Tel Drum”, în 13 noiembrie, procurorii DNA au anunţat, oficial, că Liviu Dragnea este urmărit penal pentru constituirea unui grup infracţional, abuz în serviciu şi infracţiuni privind deturnarea de fonduri europene, în legătură cu favorizarea companiei în privinţa acordării de contracte. Faptele ar fi fost comise în perioada în care era preşedinte al Consiliului Judeţean Teleorman.