Clubul englez Chelsea Londra a anunţat că va începe distribuirea de hrană către cadrele medicale şi fundaţiile care ajută vârstnici şi categorii vulnerabile.
Preparate de partenerul de catering al echipei, Levy, mesele vor fi distribuite zilnic, pe o perioadă de 6 săptămâni, care va putea fi prelungită în caz de nevoie.
Prin lăudabila iniţiativă, Chelsea îşi doreşte să ajute personalul NHS, care munceşte neîntrerupt pentru a îngriji pacienții de COVID-19, dar și azilurile de bătrâni sau persoane nevoiașe.
Chelsea Football Club will this week begin providing 78,000 meals to the National Health Service (NHS) and charities that support the elderly and vulnerable groups. 💙
— Chelsea FC – #StayHomeSaveLives (@ChelseaFC) April 16, 2020
Bilanțul epidemic total a urcat la 13.729 de cazuri mortale de COVID-19. Cifrele includ doar raportările spitalelor.
În Regat, au fost confirmate 103.093 de îmbolnăviri. Marea Britanie a efectuate 417.649 de teste.
Guvernul de la Londra a anunțat că prelungește perioada de izolare “pentru cel puțin” alte 3 săptămâni.
Ministrul Sănătății, Matt Hancock, consideră că este prea devreme pentru o relaxare a măsurilor de protecție împotriva COVID-19, așa cum plănuiesc alte state europene.
Europa a depășit, joi, pragul a 90.000 de decese, ce reprezintă peste 65% din totalul la nivel mondial.