Confidenţialitate

Chelsea – FC Barcelona: 1-1 în Liga Campionilor

FC Barcelona a scos o remiză, 1-1 la Londra, pe terenul lui Chelsea, în prima manșă a optimilor Champions League.

Englezii au deschis scorul în minutul 62 prin brazilianul Willian, care mai nimerise de două ori bara.

Catalanii au egalat în minutul 75, când Iniesta i-a dat o pasă perfectă în careu lui Leo Messi și argentinianul a reușit să înscrie primul lui gol în poarta lui Chelsea, după 8 meciuri în care nu punctase pe tabelă contra acestora.

În celălalt meci al serii, Bayern Munchen și-a asigurat calificarea, surclasând-o cu 5-0 în Germania pe Besiktas Istanbul.

Golurile au fost marcate de Thomas Muller în minutele 43 și 66, Kingsley Coman în minutul 53 și Robert Lewandowski în minutele 79 și 88.

Turcii au jucat însă în 10 din minutul 16, când arbitrul român Ovidiu Hațegan l-a eliminat pe fundașul croat Domagoj Vida, pentru un fault ca ultim apărător.

Bayern a ajuns la 14 victorii la rând în toate competițiile.

Retururile acestor două partide se vor juca la 14 martie.