Cel mai rău loc în care se poate afla un bucătar român azi e Facebook, mai exact, în aproape oricare dintre grupurile de bucătari vorbitori de limbă română sau franceză, dacă ne gândim că au și ei idioții lor.
Din motive care-mi scapă, Facebook nu încurajează schimbul de idei, ci schimbul de invective, iar dacă faci greșela de a pune un comentariu la o postare legată de vreo acțiune din spațiul culinar românesc, ești pierdut.
Sigur că problema nu e a rețelei de socializare, ci a noastră, și derivă din faptul că nu ne întâlnim față în față destul de des, destul de mult, în cadru profesional, nu la bere, unde nu-i chiar diferit de mediul online.
Teoria mea, care nu-i decât o reflecție a multor situații practice, spune că oamenii care muncesc cot la cot n-au de ales și devin empatici, ocazie cu care renunță mai ușor la dorința de a înfige o pensetă în ochiul vecinului de banc, așa cum lasă să se înțeleagă discuțiile din grupurile mai sus pomenite.
Din păcate, pe rețelele sociale ne interesează mai mult să avem ultimul cuvânt decât să contribuim la dezvoltarea unui subiect, și dacă nu sunteți pregătiți să admiteți asta vă informez cu respect că vă mințiți singuri.
Concluzia e că prefer să mă văd cu bucătarii față în față, să capăt experiențe relevante și să ofer altele în loc.
Cel mai rău loc în care se poate afla gastronomia românească e Social Media.
Și nu pentru că reţelele de socializare ar fi Satana, ci pentru că acolo nimeni nu are timp să mestece și să digere informația oricum inexactă, oricum incompletă în majoritatea covârșitoare a cazurilor.
Dacă înțelegem că Social Media sunt bune pentru a atrage atenția asupra unor idei sau concepte, fără a ne baza prea mult pe ce poate să înțeleagă publicul dinprea multele noastre postări, suntem pe drumul cel bun.
Drumul cel bun e acela care duce gastronomia la locul ei, adică în bucătărie. De aici se construiește, de aici putem în sfârșit să începem să clădim ce ne lipsește, adică o structură solidă care să suporte pozele frumoase cu mâncare și pe cele cu bucătar savant aplecați asupra unor farfurii care în realitate nu comunică nimic despre ce-i în ele. Vorbesc din experiență personală acum. Am trecut prin toate aceste faze, secvențe, etape, numiți-le cum vreți. Nu mai pot, nu mai vreau, nu mai găsesc destul timp pentru acțiuni irelevante.
E mult prea mult de lucru și prea puțin timp. Din fericire, tot mai mulți bucătari români au ajuns la înțelegerea aceasta și s-ar putea ca eforturile concentrate să rodească frumos. E adevărat că încă suntem fiecare pe tarlaua lui și că ne asociem foarte greu, dar simt că ăsta-i momentul în care trebuie să strângem rândurile. Cât despre reinterpretarea bucătăriei naționale, consider că se impune mai degrabă o reașezare.
