Confidenţialitate

CFR Călători: Circulația trenurilor pe relația Filiași – Țânțăreni, reluată în condiții normale de trafic, după deranjamentul provocat de un tren privat de călători

Circulația trenurilor pe relația Cernele – Răcari – Filiași Țânțăreni a fost închisă temporar în cursul nopții, din cauza unui deranjament provocat de un tren privat de călători, care aparține operatorului Astra Trans Carpatic, a transmis Compania Națională de Căi Ferate CFR SA.

UPDATE 10:02. Trenurile circulă în condiții normale de trafic între Filiași și Țânțăreni

Circulația trenurilor pe relația Filiași – Țânțăreni a fost reluată în condiții normale de trafic, cu tracțiune electrică, a informat Compania Națională de Căi Ferate CFR SA.

„Circulația trenurilor de călători s-a desfășurat în primele ore ale dimineții cu tracțiune Diesel pentru trenurile Regio care au tranzitat secțiunea CF Filiași – Țânțăreni, această măsură fiind necesară pentru a se asigura front de lucru echipelor de intervenție care au desfășurat lucrări de remediere a deranjamentului la firul de contact, provocat de un tren privat de călători”, a amintit CFR.

În prima parte a acestei dimineți, un tren privat de călători, care aparține operatorului Astra Trans Carpatic, a rupt pantograful și linia de contact la ieșire din stația Filiași, deranjament care a provocat lipsa de tensiune pe relația Cernele – Răcari – Filiași – Țânțăreni.

Știre inițială

Trenul privat de călători a rupt pantograful și linia de contact la ieșire din stația Filiași, deranjament care a provocat lipsa de tensiune pe relația Cernele – Răcari – Filiași – Țânțăreni, potrivit CFR.

„Menționăm faptul că, personalul de specialitate al SRCF Craiova a intervenit încă din cursul nopții cu drezina pantograf pentru remedierea deranjamentului, în acest moment fiind în derulare lucrări de remediere și repunere sub tensiune a firului de contact doar între stațiile Filiași și Țânțăreni”, a informat CFR într-un comunicat.

La această oră se circulă cu tracțiune Diesel, pusă la dispoziție de operatorul național doar pe intervalul Filiași – Țânțăreni, mai spune CFR.

„În intervalul orar necesar remedierii deranjamentului pentru repunere sub tensiune, 2 trenuri de călători au fost oprite temporar, pentru a se asigura front de lucru cu drezina pantograf pe intervalul sus-menționat. Astfel, trenurile IRN 78, care circulă în relația București Nord – Curtici, va ajuge la destinație cu o întârziere de 150 de minute, iar trenul IR 1822, care circulă în relația Arad – București Nord, va ajunge destinație cu o întârziere de 130 de minute”, a precizat compania.

Totodată, până când intervențiile vor fi finalizate, iar linia de contact va fi repusă sub tensiune și pe ultima secțiune CF, Filiași – Țânțăreni, trenurile Regio care vor tranzita această porțiune vor fi tractate cu locomotovă Diesel.

CFR a prezentat scuze călătorilor și i-a asigurat „că personalul feroviar depune toate eforturile pentru remedierea deranjamentului și reluarea traficului în condiții normale de trafic, în cel mai scurt timp.”

Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Citește și: Cozi kilometrice în Poiana Brașov, după ce sistemul online a ski-pass-urilor și punctelor pe cartela a încetat să funcționeze | AUDIO