Confidenţialitate



CFR SA: Traficul feroviar încă afectat de ploile abundente


CFR SA: Traficul feroviar încă afectat de ploile abundente

Compania Naţională de Căi Ferate “CFR” SA informează că traficul feroviar de pe raza Sucursalelor Regionale CF Iași, Craiova și Galați este în continuare afectat de precipitațiile abundente (ploi torențiale), care au produs inundarea căii ferate și spălarea terasamentului.

Duminică dimineață, pe raza Sucursalei Regionale CF Iași, pe intervalul de cale ferată Crasna – Zorleni, trenurile circulă cu restricție de viteză de 30 km/h, măsură necesară, până la retragerea apelor, pentru siguranța traficului, iar pe intervalul Valea Seacă – Faraoani, firul I este închis, circulația feroviară realizându-se în condiții normale pe firul II.

Pe distanța Hanu Conachi – Independența (SRCF Galați), firul II rămâne închis, fiind afectat de inundații. În cursul acestei dimineți, în intervalul 06.50 – 07.39 circulația feroviară a fost temporar oprită și pe firul I (a fost afectat trenul IR 12830, care va ajunge cu întâziere la destinație). În prezent, circulația feroviară pe distanța Hanu Conachi – Independența, se realizează doar pe firul I, cu restricție de viteză de 20 km/h, măsură necesară, până la retragerea apelor, pentru siguranța traficului.

Pe linia CF Călimănești – Cozia (SRCF Craiova), firul I rămâne în continuare închis (aluviuni provocate de ploile torențiale), circulația feroviară realizându-se în condiții normale pe firul II.

Secția CF neinteroperabilă Berești – Târgu Bujor – Galați (gestionar de infrastructură fiind Transferoviar Infrastructură Neinteroperabilă SRL), rămâne închisă din cauza aluviunilor aduse de ploaia torențială.

Personalul de specialitate este permanent pe teren pentru asigurarea condițiilor optime de trafic, dar și pentru verificarea nivelului apelor, astfel încât circulația trenurilor să poată fi reluată în condiții normale, în cel mai scurt timp de la retragerea apelor din zona căii ferate.

”Transmitem scuze călătorilor și îi asigurăm că, odată cu retragerea apelor și remedierea, funcție de situație, a eventualelor deranjamente constatate la suprastructura căii, personalul feroviar va depune toate eforturile necesare pentru reluarea circulației trenurilor în condiții normale de trafic”, transmit, într-un comunicat, reprezentanții companiei CFR SA.


Ultimele stiri
Obiceiuri de Crăciun, în Crișana. Prin ce se deosebește Turca din Bihor față de cea din alte zone…

Obiceiuri de Crăciun, în Oltenia. Ce presupun Viflaimul din Dolj, Vasilca și scormonitul în foc | AUDIO

24 decembrie, Ajunul Crăciunului. Colindatul și alte obiceiuri la români

Constanța: Protest al angajaților CT Bus și al altor constănțeni în fața primăriei, în ziua aprobării unor taxe…

Sibiu: Incident la un hotel din municipiu. Tavanul de deasupra unei piscine s-a prăbușit peste persoanele aflate în…

Ce tradiții mai respectă de Crăciun unii bucureșteni și ce e cel mai important pentru ei în această…

Programa la Limba și literatura română pentru clasa a IX-a a fost revizuită și prezentată la Ministerul Educației.…

Vrancea: Accident rutier pe A7, la mai puțin de două ore de la deschiderea circulației pe tronsonul Focșani-Adjud.…

Radu Miruță și Irineu Darău au depus jurămintele de învestitură în funcțiile de ministru al Apărării, respectiv ministru…

ANM: Ninsori la Bucureşti, în Noaptea de Ajun; stratul de zăpadă estimat este de 3…6 cm,temporar ninsoarea va…