Magistraţii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au respins ca nefondată cererea de strămutare a dosarului lui Cătălin Cherecheş, în care este condamnat la cinci ani de închisoare, pentru luare de mită în formă continuată. Între timp, socrii lui Cătălin Cherecheş, rămân în arest preventiv încă 30 de zile. Sunt acuzați de DNA că au încercat să dea mită 50.000 de euro mamei unei judecătoare de la Curtea de Apel Cluj pentru o sentinţă mai blândă în procesul de corupție al edilului din Baia Mare.
Cererea de strămutare a dosarului de corupție la altă instanță depusă de Cătălin Cherecheș a fost respinsă, ca nefondată, de judecători. Astfel, fostul primar din Baia Mare rămâne condamnat. Cererea a fost depusă înainte de pronunțarea sentinței.
Avocatul fostului edil din Baia Mare – Răzvan Doseanu – a recunoscut că şansele de admitere a unei cereri de strămutare ar fi fost probabil mai mari dacă clientul său era prezent.
„Am spus-o deja: cred că a îngreunat apărarea plecarea domnului Cherecheş, trebuie să fim sinceri și realuști. Cred că situația ar fi fost cu totul alta cu domnul Cherecheş prezent în țară azi, la momentul soluționării cererii de strămutare, care a fost înegistrată înainte de pronunâarea deciziei în apel la Curtea de Apel Cluj”, a spus Răzvan Doseanu.
Pe de altă parte, socrii lui Cătălin Cherecheș rămân în arest până anul viitor. Curtea de apel Mureș a decis definitiv să le prelungească sentința cu încă 30 de zile. Cei doi sunt acuzaţi de procurori că ar fi încercat să mituiască cu 50 de mii de euro o judecătoare pentru pronunţarea unei soluţii favorabile în dosarul ginerelui lor.
Sursa foto: Inquam Photos / Ghita Porumb
Citește și: Fostul primar Cătălin Cherecheș a refuzat extrădarea din Germania