Confidenţialitate

Cerere foarte mare pentru programul „Litoralul pentru toţi 2022”. Locurile sunt limitate

Cerere foarte mare de rezervări în hotelurile din Mamaia la început de septembrie, prin programul „Litoralul pentru toţi 2022”. 20 de unităţi de cazare s-au înscris în program, anunță Organizaţia Patronală Mamaia – Constanţa.

În cadrul programului „Litoralul pentru toţi 2022”, care se va derula în luna septembrie, pachetele turistice de şase nopţi de cazare au preţuri de la 70 de lei/persoană/noapte într-un hotel de 2 stele, până la 360 lei/persoană/noapte, pentru hotelurile de 4 stele.

Pentru hotelurile de 3 stele din Mamaia, preţul poate ajunge până la 326 de lei/persoană/noapte în regim de Ultra All Inclusive.

Locurile sunt limitate, asa ca cei care doresc să vină la mare în următoarea perioadă trebuie să îşi facă deja rezervări.

Programul este completat şi cu oferte speciale pentru seniori.

De exemplu, o noapte de cazare pentru două persoane într-un hotel de 3 stele din Mamaia pornește, prin programul „Litoralul pentru toţi 2022”, de la 224 de lei.

Citește și: Beneficiarii venitului minim de incluziune apți de muncă trebuie să se încrie la agenții pentru ocupare profesională, altfel nu mai primesc banii