Astăzi, în Stadtpark din Viena, a fost organizată o ceremonie specială, în cadrul căreia a fost plantat un puiet recoltat din teiul lui Mihai Eminescu.
Arborele a fost sădit lângă statuia lui Mihai Eminescu, prilej cu care va fi dezvelită o placă ce va marca acest eveniment.
La ceremonie a participat primarul Mihai Chirica, Ambasadorul României la Viena, Excelența Sa Bogdan Mazuru, Ambasadorul Republicii Moldova la Viena și Excelența Sa Victor Osipov.
Printre invitați s-au numărat și președintele Institutului Cultural Român, Liliana Țuroiu, parlamentarul și istoricul austriac Harald Troch și directorul Muzeului Unirii din Iași, Aurica Ichim.
În luna aprilie a acetuia an, teiul poetului Mihai Eminescu din Parcul Copou, un simbol al Iaşiului, a fost afectat de zăpadă, mai multe crengi rupându-se.
Mihai Eminescu s-a născut la 15 ianuarie 1850, la Botoșani, fiind al șaptelea dintre cei 11 copii ai căminarului Gheorghe Eminovici.
Poetul național a scris prima sa poezie în ianuarie 1866, „La mormântul lui Aron Pumnul”, pe care a semnat-o M. Eminovici.
Mihai Eminescu a încetat din viaţă pe 15 iunie 1889 și a fost înmormântat în Cimitirul Bellu, la umbra unui tei.
Pe 15 iunie 2017, s-au împlinit 128 de ani de la moartea poetului național al românilor şi membru de onoare post-mortem al Academiei Române.